„EY îşi doreşte să construiască împreună cu angajaţii şi partenerii săi un mediu de afaceri bazat pe încredere, sustenabilitate şi leadership. De aceea, pentru noi este important să livrăm servicii de cea mai bună calitate şi să contribuim la reconstruirea încrederii în pieţele de capital şi în economiile din întreaga lume. Dorim să construim o lume mai eficientă, responsabilă şi colaborativă, atât pentru cei 167.000 de angajaţi EY, cât şi pentru clienţii şi comunităţile pentru care lucrăm în întreaga lume”, spune Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.
Strategia EY până în 2020
•    Servicii profesionale oferite clienţilor din 140 de ţări, pentru creşterea afacerilor acestora şi îmbunătăţirea performanţei lor, contribuind astfel la creşterea nivelului de trai şi a oportunităţilor din economiile locale.
•    Sprijinirea antreprenorilor pentru a intra pe piaţă cu produsele şi ideile lor, prin programul global Entrepreneur Of The Year şi servicii dedicate antreprenorilor.
•    Dezvoltarea unei noi generaţii de lideri, care să evolueze apoi în roluri-cheie la nivel de companii, instituţii publice sau academice.
•    Informaţii transparente şi prompte, care să conducă la creşterea gradului de încredere în pieţele de capital din întreaga lume şi a eficienţei acestora.
•    Programe de responsabilitate socială pentru susţinerea dezvoltării comunităţilor unde EY este prezent.
Rebrandingul din România, odată cu mutarea în Bucharest Tower Center
În România, rebranding-ul este însoţit de mutarea în noul sediu din Bucharest Tower Center, unde compania va ocupa cele 5 dintre etajele superioare ale clădirii, între etajele 17 şi 22. Noul sediu a fost special amenajat pentru a face posibilă implementarea unui concept inovativ de lucru şi folosire a spaţiului, care stimulează colaborarea, flexibilitatea şi folosirea responsabilă a resurselor.
Conceptul, numit Workplace of the Future, va fi implementat gradual de EY în întreaga lume – în prezent, acesta este operaţional în S.U.A. şi în câteva pieţe majore din lume. România este prima ţară din Europa Centrală şi de Sud-Est unde compania aplică acest nou mod de a utiliza spaţiul de lucru.
Noul birou EY din Bucureşti va include staţii mobile de lucru pentru acomodarea angajaţilor cu program flexibil, spaţii informale de meeting şi soluţii IT pentru stimularea colaborării şi conectivităţii între echipele din România, angajaţii care călătoresc în afara biroului şi cei aflaţi la distanţă în alte ţări.
Pe măsură ce generaţia Y, a celor care au fost educaţi în anii 2000 şi care au evoluat într-un mediu cu schimbări culturale foarte rapide, câştigă o pondere tot mai mare în numărul angajaţilor companiei, EY înregistrând acum o medie de vârstă de 30 de ani în România, încercăm să venim în întâmpinarea nevoilor şi aşteptărilor acesteia, privind flexibilitatea timpului şi spaţiului de lucru, privind colaborarea şi interacţiunea virtuală.
De asemenea, politicile interne şi instrumentele logistice ale companiei au fost redefinite pentru a înlocui arhivele şi materialele fizice cu cele virtuale, optimizând astfel utilizarea spaţiului fizic. Toate aceste măsuri vor contribui la creşterea performanţei echipelor, dar şi cea la nivel individual. Sunt schimbări fundamentale în modul de lucru, care vin să răspundă stilului cu totul diferit în care comunicăm şi schimbăm informaţii astăzi.
„Pentru că tehnologia se schimbă foarte rapid, iar aşteptările angajaţilor evoluează, am redefinit modul şi locul în care lucrăm. Astfel, trecem la un alt nivel al colaborării bazate pe sharing şi adaptabilitate. Adoptând acest concept răspundem nevoilor clienţilor noştri de flexibilitate şi promptitudine, ca şi nevoii angajaţilor de a lucra într-un mediu de lucru cât mai prietenos şi deschis. Ţările care au implementat deja acest concept au înregistrat o creştere a satisfacţiei clienţilor, a colaborării, a performanţei, dar şi a implicării şi bunăstării angajaţilor”, concluzionează Bogdan Ion.