ENTSO-E explică cauza avariei înregistrate în 8 ianuarie în zona de nord-vest a Europei
ENTSO-E vine cu o serie de explicații privind avaria înregistrată în 8 ianuarie în zona de nord-vest a Europei. Potrivit companiei, avaria a fost cauzată de frecvenţa scăzută din acea zonă.
ENTSO-E, Asociația Operatorilor de Transport şi Sistem din Europa susține că avaria din reţeaua de transport a energiei înregistrată în data de 8 ianuarie a fost cauzată de frecvenţa scăzută din zona de nord-vest a Europei, care a provocat întreruperea serviciilor în Franţa şi Italia, în total aproximativ 1,7 GW au fost decuplaţi, pentru a reduce abaterea frecvenţei, se arată într-un comunicat al companiei.
Totodată, sursa citată mai precizează că aceste servicii sunt deconectate dacă frecvenţa scade sub un anumit prag. În plus, o capacitate de sprijin de 420 MW şi 60 MW a fost în mod automat activată din zonele sincron din nord şi din Marea Britanie. Aceste contramăsuri au asigurat la ora 14:09 CET limitarea abaterii frecvenţei la o abatere de aproximativ 0,1 Hz în zona de nord-vest, faţă de frecvenţa nominală de 50 Hz.
De asemenea, se pare că din cauza frecvenţei ridicate din zona de sud-est a Europei, au fost activate contramăsuri automate şi manuale, în scopul de a stabiliza frecvenţa. Prin urmare, la ora 15:05 CET abaterea frecvenţei în zona de sud-est a putut fi limitată la 0,1 Hz, de la o frecvenţa nominală de 50 Hz.
Explicația ENTSO-E
De menționat este faptul că în data de 8 ianuarie, o zonă din sud-estul regiunii Europei Continentale a fost separată între orele 14: 05 CET şi 15:08 CET de reţeaua interconectată a restului Europei Continentale, fiind înregistrată o cădere temporară de frecvenţă de aproximativ 250 mHz. Totuși, stabilitatea sistemului de transport al energiei din majoritatea ţărilor europene nu a fost afectată de avarie, a anunţat Asociaţia Operatorilor de Transport şi Sistem din Europa.
Datorită răspunsului automat al operatorilor de transport din Europa Continentală, s-au restabilit rapid operaţiunile normale. Acţiunile au fost coordonate între operatorii de transport în scopul de a reconecta cele două zone cât mai rapid posibil. Prin urmare, serviciile întrerupte din Italia au putut fi reconectate la ora 14:47 CET, iar în Franţa la ora 14:48 CET. La ora 15:08 CET, ambele zone au fost din nou conectate la reţeaua interconectată din Europa Continentală, a informat Asociaţia Operatorilor de Transport şi Sistem din Europa.
În ceea ce privește cauzele şi condiţiile în care s-a produs acest incident, acestea urmau să fie analizate şi identificate la nivelul Asociaţiei Operatorilor de Transport şi Sistem din Europa – ENTSO-E, a precizat Transelectrica.
Comunicatul transmis ulterior de ENTSO-E anunţa că stabilitatea sistemului de transport al energiei din majoritatea ţărilor europene nu a fost afectată de avaria înregistrată vineri după-amiază, între orele 14:05 CET şi 15:08 CET, iar incidentul a fost rezolvat.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





