Ministrul demis al Economiei, Virgil Popescu, va merge luni, 10 februarie, la Bruxelles, unde are programate discuţii cu trei comisari europeni, cei care se ocupă de domeniile Energie, Piaţă Internă şi Competitivitate. Popescu a explicat cum privesc autorităţile europene situaţia politica de la Bucureşti.

„Niciunul dintre cei trei comisari nu a contramandat vizita pe motiv că avem o criză politică în România, deci mesajul care s-a transmis la Bruxelles, la Comisia Europeană este că acest Guvern este un Guvern care își face treaba și merge înainte și probabil vom avea alegeri anticipate”, a declarat ministrul demis al Economiei.

Virgil Popescu explică că una dintre ordonanţele de urgenţă adoptate în ultima şedinţa de Guvern a Cabinetului Orban priveşte un ajutor acordat Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM, în lipsa căruia 13.000 de oameni ar fi rămas pe drumuri. Ministrul demis al Economiei spune că va explica oficialilor de la Bruxelles ce înseamnă acest ajutor de stat în legătură cu care România a pre-notificat Comisia Europeană, scrie digi24.ro.

Ce spune Virgil Popescu despre procedura declanşării alegerilor anticipate

Ministrul atrage atenţia că PSD nu are majoritatea necesară pentru a impune un premier. Au fost 261 de voturi la moțiunea de cenzură, dintre care 30 au fost voturile UDMR, formațiune care a spus clar că nu se va mai putea conta pe ea la un vot ulterior. Or, majoritatea necesară unei învestiri de Guvern este de 233 de voturi.

„Noi nu căutăm nesusținerea, noi vom merge cu acest cabinet și dacă această majoritate care s-a creat contra voinței românilor de a avea alegeri în două tururi – că nu s-a creat contra Guvernului Orban, a fost o moțiune de cenzură depusă împotriva alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Dacă așa s-a dorit, atunci nu mergem mai departe cu acest Guvern, mergem în Parlament, dar noi nu-l mai votăm. Dacă pică, mergem la președinte la consultări și vedem ce va spune atunci președintele.

Noi am votat azi în Biroul Executiv: PNL va merge la alegeri anticipate și vom face tot ce ține de noi pentru asta”, a declarat Virgil Popescu.