„Am plecat din România la 29 de ani. După patru ani în Australia am început colaborarea cu NASA și SpaceX, iar în paralel am fondat companii tehnologice active pe 6 continente”, a declarat Dr. Dragoș Petrescu. Afacerile sale globale, precum Ainira Industries, a ajuns la contracte de ordinul zecilor de miliarde de dolari.

Revenirea în țară și nașterea „Reinventării României”

Deși nu a „luat ochii” de pe România niciodată, un moment crucial s-a produs în aprilie 2025, când a simțit că „se poate și nu se face”. Această observație l-a determinat să redacteze, într-un timp record de 9 zile, o broșură strategică de 94 de pagini, premergătoare cărții.

Contactat de Primarul Municipiului Buzău, Constantin Toma, și ulterior invitat de domnul Ilie Bolojan, Dr. Petrescu a aterizat în țară pe 27 aprilie. Pe 1 mai, după ce a depășit efectele decalajului orar, a avut o întâlnire importantă cu domnul Bolojan la Cotroceni.

Structura unei viziuni ambițioase: Oportunități în fața crizei

Cartea „Reinventarea României 2025 – 2028” cu subtitlul „Strategia de creștere economică și siguranță națională” este concepută ca un program de dezvoltare economică a țării.

„ Cartea nu e o colecție de opinii, ci o propunere concretă de reformă.

Mulți în România, foarte mulți din păcate, văd momente grele, momente tensionate, momente de cumpănă. Iar eu, din fericire, poate pentru mine, văd oportunități,” a explicat Dr. Petrescu.

Cartea este structurată în cinci părți esențiale:

  • Viziune
  • Reformă
  • Strategie
  • Capital
  • Programe

Întrebat despre oportunitățile pe care le vede, Dr. Petrescu a evidențiat imediat forța de muncă calificată a României, propune inclusiv inițiative legate de mineralele critice, necesare în tranziția energetică, dar și soluții de mobilizare a capitalului românesc. Petrescu este de părere că România poate deveni un jucător regional relevant dacă își asumă un nou tip de conducere, bazată pe competență, viziune și colaborare reală între mediul privat și stat.

Experiența sa vastă în reforme economice în țări precum Croația, Albania, Muntenegru, Georgia, Azerbaidjan și Kazahstan îi oferă o perspectivă unică. De exemplu, în Georgia, a lucrat direct și indirect cu Banca Mondială la studiul de fezabilitate pentru cablul de energie electrică prin Marea Neagră, un proiect care va aduce energie de la Marea Caspică.

„N-am venit în România să cer ceva. Am venit să ofer un plan funcțional, testat în zeci de țări. Dar doar dacă există voința de a-l implementa”, punctează antreprenorul.

Dr. Dragoș Petrescu este convins că România are toate atuurile pentru a deveni una dintre cele mai dinamice economii din regiune, cu condiția să își asume un nou tip de conducere și să valorifice oportunitățile existente.

Acest episod al podcastului „Esențial”  moderat de Sorin Andreiana, redactor șef revista Capital, poate fi urmărit pe canalul de Youtube Hai România!.