Donald Trump susține că ar putea rezolva războiul din Ucraina în „24 de ore”: Aș fi capabil să negociez sfârșitul acestui război oribil
SURSA FOTO: Dreamstime
Fostul președinte american Donald Trump spune că ar construi un „dom impenetrabil” pentru a proteja SUA de atacurile cu rachete nucleare. De asemenea, acesta a mai afirmat că ar putea pune capăt invaziei Rusiei din Ucraina „în 24 de ore”.
Donald Trump, i-a luat în vizor pe președintele Joe Biden și a vorbit, printre altele, despre politica externă a SUA, dând astfel startul candidaturii sale pentru Casa Albă.
„Prin slăbiciune și incompetență, Joe Biden ne-a adus în pragul celui de-al treilea război mondial”, a spus Trump. „Suntem în pragul celui de-al Treilea Război Mondial, în caz că nu știe nimeni. În calitate de președinte, voi readuce pacea prin putere”, a declarat acesta.
Trump: Al Treilea Război Mondial ar fi o catastrofă fără precedent
De asemenea, acesta a publicat un videoclip în care spune că puterile străine folosesc acum în mod deschis „cuvântul nuclear tot timpul” pentru că „nu au niciun respect pentru conducerea noastră”. În plus, Trump a punctat că „este un cuvânt pe care nu ai voie să îl folosești niciodată” și a insistat că nu a fost rostit niciodată când se afla la Casa Albă.
Fostul președinte american le-a vorbit urmăritorilor săi în videoclip despre impactul grav al oricărui viitor conflict global.
„Al Treilea Război Mondial ar fi o catastrofă fără precedent. Acesta ar face ca Primul și Al Doilea Război Mondial să pară ca niște bătălii foarte mici. Cel mai bun mod de a ne asigura că un astfel de conflict nu se va întâmpla niciodată este să fim pregătiți cu o tehnologie de neegalat și o forță de neegalat.
În acest scop, când voi fi comandant suprem (n.r. noul președinte al SUA) vreau să construiesc un scut antirachetă de ultimă generație, așa cum Israelul este acum protejat de „Iron Dome”, un vis considerat cândva imposibil. America trebuie să aibă un dom impenetrabil pentru a ne proteja poporul”, a spus Trump.
Iron Dome este un sistem mobil de apărare aeriană pe care Israelul îl folosește pentru a detecta rachetele care se apropie și pentru a lansa contramăsuri de interceptare și distrugere a rachetelor înainte ca acestea să-și atingă ținta.
Trump susține că poate opri războiul din Ucraina în 24 de ore
Videoclipul a apărut la o zi după ce Donald Trump a sugerat că are capacitatea de a opri atacul lui Vladimir Putin asupra Ucrainei.
„Dacă aș fi fost președinte, războiul dintre Rusia și Ucraina nu ar fi avut loc niciodată, dar chiar și acum, dacă aș fi fost președinte, aș fi capabil să negociez sfârșitul acestui război oribil, care escaladează rapid, în 24 de ore. O astfel de risipă tragică de vieți omenești!”, a precizat fostul președinte.
Trump a criticat mult timp abordarea lui Joe Biden față de Rusia, insistând în februarie anul trecut că situația cu Rusia lui Vladimir Putin nu a fost „gestionată corespunzător”. El a calificat sancțiunile americane împotriva Rusiei drept „slabe” și a afirmat că Biden „probabil că doarme chiar acum” în perioada inițială de după invazie.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





