Domnița România și moravurile politicii

Parlamentul României a votat o nouă lege referitoare la exploatările de gaz din Marea Neagră.

Întreaga presă a speculat pe marginea votului de la Camera Deputaților – decizională – prezentând forma finală a legi drept o variantă susținută și promovată de Liviu Dragnea. Asta după ce Senatul votase inițial o formă foarte diferită de cea care a fost trimisă spre promulgare către președintele Iohannis. Concret, „varianta Dragnea” prevede impozitarea suplimentară a veniturilor companiilor exploatatoare, renunțarea la creditul fiscal și obligația de a vinde jumătate din producția de gaze în România. Companiile titulare de concesiuni au reacționat acuzând schimbările survenite peste noapte și amenințând cu retragerea în cazul în care legea este păstrată în forma actuală.

Fostul redactor șef al Capital, Ionuț Popescu, a reacționat pe Facebook printr-o paralelă între actuala „lege a gazelor din Marea Neagră” și fosta lege a aurului de la Roșia Montană. Acesta a dovedit concret, cu cifre, că propunerea contestată la vremea respectivă de către societatea civilă referitoare la exploatarea aurului era net mai avantajoasă pentru statul român decât varianta inițială a legii gazelor din Marea Neagră, votată inițial de senatori și agreată de companiile străine. În opinia sa, intervenția lui Liviu Dragnea este una binevenită și în favoarea României. Pe de altă parte, aurul nu este gaz aflat sub apele mării. Metalul prețios este mult mai sigur, odată începută exploatarea, decât pungile de metan îngropate în fundul mării. Cu toate metodele moderne de investigare, plasarea unei sonde maritime este o chestiune care ține mult de șansă. Iar costurile de re-instalare a unei sonde după o eventuală ratare sunt imense. Sau, cel puțin, asta am aflat eu de la fostul CEO Petrom, Mariana Gheorghe, care explica de ce dureză atât de mult o decizie privitoare la exploatările din Marea Neagră. Cu alte cuvinte, legislația gazelor este firesc să fie mult mai prietenoasă cu concesionarii decât cea a aurului, pentru că implică investiții enorme, tehnologie scumpă și un grad de risc mult mai ridicat.

Puse cap la cap, informațiile de până acum arată că am alunecat dintr-o extremă în cealaltă. Am fost inexplicabil de darnici cu străinii în prima variantă a propunerii legislative. Mai apoi am devenit excesiv de rigizi și complet neînțelegători cu situația economică, dar și cu cea geo-politică, care nu trebuie niciodată neglijată. Concluzia este că, oricum s-ar finaliza această partidă, intreresele personale ale politicienilor implicați sunt puse în prim plan, în detrimentul binelui țării. Adică exact ce se întâmplă atunci când deciziile se iau pe sub masă, în totală lipsă de transparență. O dezbatere reală între oameni de bună credință ar fi produs cu siguranță un rezultat mai credibil, util țării și ușor de înțeles de către toată lumea. Așa, rămâne doar impresia că Donald și Vladimir joacă la poker privilegiul de a o abuza pe domnița România, chibițați fiecare de câte o gașcă de politicieni români. Iar noi, cei fără privilegii, vom rămâne, ca de obicei, cu buza umflată.

 Acest articol a fost publicat în numărul 28 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 16 – 22 iulie 2018