Doliu în România după ce Alexandru Halibei, unul dintre cei mai vechi şi apreciaţi salvamontişti din țară s-a stins din viaţă. Tragedia a avut loc miercuri 15 septembrie, cu doar o lună înainte să împlinească 63 de ani.

În ceea ce privește cauza morții, în urmă cu două luni, salvamontistul a fost diagnosticat de medici cu o tumoare pulmonară. Deși aceștia au făcut eforturi uriașe în ultima perioadă pentru a-i putea salva viața, din păcate, acesta a plecat către cele veșnice.

Cristian Toma, membru Salvamont Argeş şi prieten bun cu Alexandru Halibei a făcut o serei de declarații în acest sens. El a confirmat vestea morții colegului său, precizând că în întreaga sa activitate, acesta a fost un om modest și totodată un prieten adevărat.

De asemenea, Cristian Toma a mai precizat că el a fost printre cei mai vechi salvatori montani din Argeș, dar și din România, având nenumrate ascensiuni atât pe vârfurile din Europa cât și din restul globului. El a adăugat că moartea acestuia a șocat întreaga comunitate, în special pe cei care au reușit să îl cunoască.

Doliu în România. A murit unul dintre cei mai vechi salvamontiști

„După ani buni în care a dovedit preţuirea sa pentru natură şi a scos mereu la iveală dorinţa lui de a face bine semenilor, Alexandru Halibei a plecat dintre noi să reîntregească echipa de salvatori îngeri care şi din ceruri, continuă să vegheze crestele munţilor. Saşa, aşa cum era cunoscut de toată lumea, era un om plin de modestie şi un prieten adevărat, fiind printre cei mai vechi salvatori montani din Argeş şi din ţară.

A avut nenumărate ascensiuni pe vârfuri mari din Europa şi nu numai. Moartea sa ne-a şocat şi întristat profund pe toţi cei care l-am cunoscut”, spune Cristian Toma, membru Salvamont Argeş şi prieten bun cu Alexandru Halibei.

Povestea carierei şi vieţii sale este una impresionantă. Timp de 30 de ani, Alexandru Halibei a fost membru Salvamont Argeş şi a participat la sute de misiuni de salvare foarte dificile în ţară şi peste hotare.

Totodată, de-a lungul carierei sale impresionante , el a reușit să escaladeze zeci de vârfuri importante de pe glob, de la Mont Blanc şi Elbrus până la Aconcagua, cel mai înalt munte din America de Sud. În urmă cu mai mulţi ani, Alexandru Halibei a participat la o acţiune de salvare in extremis, în Masivul Denali, din Alaska, pe un ger de – 40 de grade Celsius şi a ajutat la coborârea a doi diplomaţi dintr-o fostă republică sovietică.