Djokovic a expus mai mult decât propriul său individualism antisocial. A scos la iveală jocul dublu al Australiei

În final, fără să vrea, tenismenul numărul unu a expus mult mai mult decât propriul său individualism antisocial. Ciudata telenovelă a deschis o nişă prin care poate fi admirat spectacolul unor guvernanţi care acţionează într-o perenă stare de urgenţă, arată O Globo.

Potrivit lui Djokovic, vaccinarea este o simplă alegere personală, ceva de genul alegerii între carne sau pește. Prin respingerea imunizării, tenismenului i s-a acordat o scutire medicală pentru a participa la Australian Open, care i-a fost conferită de comisii „independente” de experți înfiinţate de organizatorii turneului și de statul australian Victoria. Vestea exceptării, din motive nedezvăluite, a stârnit furori într-o Australie traumatizată de cei aproximativ doi ani de lungi carantine şi stricte închideri ale graniţelor externe și interne. Acolo, guvernul federal a revocat acordul său imoral cu autoritățile statului Victoria, a anulat viza infractorului și a emis un ordin de deportare.

„Nimeni nu este deasupra regulilor!”, a declarat Scott Morrison, primul-ministru australian, care se confruntă cu alegeri federale în luna mai. Vicele său, Barnaby Joyce, a făcut un pas mai departe, acuzându-l pe sârbul Djokovic că încearcă „să transforme puterea suverană a unei alte națiuni într-o glumă”. Joyce a adăugat, într-o scurtă predică indignată: „Nu poți pur și simplu să cutreieri lumea imaginându-ți că, pentru că ești foarte bogat, ești deasupra legilor altor națiuni”.

Morrison și Joyce au obţinut aplauze din partea unor legiuni de proști. Ceilalţi, mai ales în Australia, știu mai multe.

În timpul pandemiei, vedete de la Hollywood au transformat insula-continent, care scăpase de COVID-19, într-un parc de distracţii, beneficiind de excepțiile acordate de autorități pentru a-şi transfera reședința temporară în ferme sau conace pe plajă. În „Aussiewood”, paradisul idilic din Mările Sudului, au aterizat Zac Efron, Mark Wahlberg, Matt Damon, Julia Roberts, George Clooney și Idris Elba, care au făcut „carantina” în noile lor case, evitând deplorabilele „hoteluri de carantină” obligatorii pentru cetăţenii australieni. Între timp, 40.000 de australieni care trăiesc în străinătate, mulți deja fără loc de muncă sau venituri, s-au aflat în imposibilitatea de a se întoarce în propria țară, înconjurată de zidurile de netrecut ale urgenței sanitare.

„Australia urmează știința” – de câte ori a fost repetată fraza de către epidemiologii hipnotizați de strategia „COVID zero”? Invocarea Ştiinței, astfel, cu majusculă, rezultă dintr-o gravă deficienţă de formare intelectuală. Toate guvernele urmează, invariabil, politica. Adevărata distincție este între cei care explică natura politică a deciziilor lor și cei care o ascund sub mantia providențială a rațiunii științifice pure.

Regulile de urgență sanitară se aplică tuturor

Primul grup este alcătuit din guverne care, în consultare cu comitetele științifice, adoptă decizii susținute de Parlamente și analizate de tribunale. În aceste cazuri, regulile de urgență sanitară se aplică tuturor, fără privilegii sau excepții, și sunt subordonate principiilor generale ale drepturilor omului. Carantinele și restricțiile asupra libertăților publice au limite, impuse de bunăstarea de bază a societății. Niciunui cetățean nu i se poate nega intrarea în propria sa țară. Nimeni nu poate fi discriminat din motive extrasanitare, cum ar fi originea, venitul, rasa sau religia.

În al doilea grup se află guverne precum cele din Australia și China, care doar „urmează știința” în imaginația exaltată a celor mai naivi epidemiologi. Regimul totalitar chinez a găsit în strategia „COVID zero” un instrument perfect pentru a strânge turnicheţii unui control social opresiv. Guvernanţii australieni cinici au găsit în ea modalitatea ideală de a dobândi avantaje electorale dintr-o societate îngrozită de răspândirea inamicului microscopic.

Călătoria fatidică a lui Djokovic nu va avea drept rezultat râvnitul al 21-lea trofeu. Poate că, totuși, servește pentru a expune ceva mult mai relevant decât negaţionismul primitiv și arogant al unui tenismen celebru.