Prima “victimă” ar putea fi traficul auto intens: edilii multor oraşe plănuiesc reducerea poluării prin diminuarea sau chiar interzicerea în unele cartiere a traficului auto şi modificarea spaţiului public pentru a-l face mai accesibil oamenilor.

“Sunt prea multe mașini, nu mai e loc pentru oameni”

Giuseppe Sala, primarul oraşului italian Milano, conduce o iniţiativă care reuneşte aproape 100 de oraşe de pe întreg mapamondul. El spune că autorităţile trebuie să se concentreze pe modul în care oamenii vor fi în siguranţă şi după depăşirea acestei pandemii: “Prioritatea noastră imediată este să protejăm sănătatea rezidenților și să depășim epidemia. Dar, în același timp, trebuie să ne uităm mai departe la felul în care ne vom ține locuitorii în siguranță în viitor. Felul în care ne structurăm eforturile de recuperare acum va defini orașele noastre pentru următoarele decenii.”

Autorităţile din Milano vor să păstreze niveluri reduse ale poluării urbane şi după ridicarea restricţiilor de circulaţie în Italia. Pentru asta, ei au pus la cale un plan care-i va stimula pe locuitori să renunţe la maşinile proprii pentru transportul în comun din oraş şi pentru cel alternativ. Pe unele străzi din Milano, maşinile vor putea circula cu maxim 30 km/h, iar pe alţi 35 km circulaţia va fi închisă total în această vară, pentru a lăsa locul pietonilor şi bicicliştilor.

“Trebuie să reducem traficul auto, de ani buni încercăm s-o facem. Sunt prea multe mașini, nu mai e loc pentru oameni. Da, vrem să repornim economia, dar pe alte baze decât înainte și nu în detrimentul oamenilor. (…) Milano, orașele noastre, Europa, vor fi diferite după coronavirus”, spune Marco Granelli, viceprimar al oraşului Milano.

“Este în afara discuției faptul că ne vom lăsa invadați de mașini și poluare”

Parisul este şi el ferm hotărât să lupte împotriva poluării. Un oraş aglomerat din nou de maşini “este în afara discuţiei”, a declarat recent primarul Anne Hidalgo: “O spun cu toată fermitatea că este în afara discuției faptul că ne vom lăsa invadați de mașini și poluare. (…) Poluarea este deja o problemă de sănătate și un pericol, iar poluarea aliată cu coronavirusul este un cocktail periculos.”

Un prim plan al edilului capitalei Franţei? O alternativă viabilă la transportul public prin lărgirea reţelei de piste pentru biciclete, reţea ce va urma liniile de metrou din Paris. Pentru asta, se vor cheltui 300 milioane de euro. Mai mult, pe una dintre cele mai importante artere din Paris, Rue de Rivoli, nu vor mai putea circula maşinile, fiind permis accesul doar pentru biciclete, transportul public şi autovehiculele de urgenţă. Ministrul francez al Ecologiei plusează şi el, anunţând un plan în valoare de 20 milioane de euro, care conţine, printre alte măsuri, ajutoare de câte 50 de euro pentru ca oamenii să-şi poată întreţine bicicletele.

Măsuri similare, de închidere a unor zone pentru traficul auto sau de mărire a spaţiilor destinate pietonilor şi bicicliştilor, au fost anunţate şi de oficialii din Barcelona, Bruxelles, Mexico City, Oakland (Statele Unite) sau Bogota (Columbia).