Chestorul Sorin Oprea a fost demis de la conducerea Agenției Naționale Antidrog, informează evz.ro. El a fost anchetat de două ori de comisiile de disciplină şi etică ale Ministerul Afacerilor Interne.

Președintele Executiv al Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului România, Gigel Lazăr, a declarat că „este o decizie înțeleaptă”.„Ciado apreciază că este o decizie înţeleaptă, prin prisma faptului că foarte multe neîmpliniri ale Agenţiei s-au datorat managementului defectuos al directorului Agenţiei. Mai mult decât atât, cu bună ştiinţă a încălcat foarte multe lucruri precum recomandările Curţii de Conturi, ale societăţii civile, dar şi în materie de comunicare cu autorităţile administraţiei publice locale, care a fost ca şi inexistentă. O altă culpă pe care a avut-o în vedere ministrul de interne: România, în 2017 şi 2018, în mod real nu a avut plan de acţiune. Acesta a fost adoptat luna aceasta, ca fiind un nou plan inventat de ANA, pentru 2018-2020. Nu are nicio legătură cu baza legislaţiei, este o invenţie pur şi simplu”, a susținut Lazăr, citat de evz.ro.

Gigel Lazăr a adăugat: “Sperăm ca ministrul de interne să nu se grăbească şi să nu pună un om politic sub anumite influenţe, ci să desemneze un specialist, care să aibă o vastă experienţă, atât în partea de prevenire, cât şi în partea de combatere. Dacă a fost schimbat din cauza presiunilor mediatice din ultimul timp şi al presiunii instituţionale, iar următorul director are aceleaşi viziuni, atunci nu văd rostul schimbării”.

Sorin Oprea se află în fruntea ANA din 2011, ocupând anterior mai multe funcţii de conducere în cadrul MAI, precum și pe cea de director general al Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate sau director al Direcţiei de Combatere a Traficului de Persoane. Chestorul Sorin Oprea este nepotul Irinei Loghin.