Din ce în ce mai mulți tineri se află la Terapie Intensivă: De frică, ezită să meargă la doctor

Marți seara, expertul în sănătate publică, Emilian Imbri, a declarat, la Digi 24, că jumătate dintre cei internați la spital cu coronavirus sunt, de fapt, tineri. Acesta spune că secțiile de Terapie Intensivă sunt pline de tineri deoarece aceștia se tem să meargă la medic și stau acasă până când boala se agravează.

”Jumătate din cei care se internează acum sunt cu vârste mult sub ceea ce s-a întâmplat în primele valuri. Sunt mai mulți tineri și copii față de câți se îmbolnăveau în prima etapa a atacului viral.

Tinerii, de frică, ezită să meargă la doctor și după primele 5-6 zile, când încep și modificări ale celulelor în care virusul pătrunde, n-au ce face. Si iată rezultatul: apar la spital. Există cazuri în care modul în care se apară organismul poate determina furtunile citokinice. Practic, te ucide forța de apărare”, a declarat medicul.

A treia doză de vaccin nu va îmbunătăți situația

Medicul Emilian Imbri a vorbit și despre cea de-a treia doză de vaccin, despre care spune că nu va îmbunătăți foarte mult situația.

”Doza a treia nu va ajuta foarte mult presiunea. Doza a treia este pentru persoane ca mine, peste 65 de ani cu comorbidități, tocmai pentru a stimula apărarea unui organism. O s-o facă în special bătrânii și persoanele bolnave”, a adăugat medicul.

Florin Cîțu cere mai multe paturi la ATI

Premierul a cerut celor din DSP-uri să nu mai stea în birouri. „Mergeţi în spitale şi discutaţi cu managerii pentru a avea şi mai multe paturi în secţiile ATI”, a punctat primul-ministru.

Reacția lui Florin Cîțu a a venit în plină videoconferinţă cu prefecţii, reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică, managerii de spitale, şefii secţiilor ATI, UPU, reprezentanţii ISU şi cei ai ASSMB. El a spus categoric că vrea mai multă implicare din partea Primăriei Capitalei cu privire la creşterea numărul de paturi la terapie intensivă în spitalele aflate în subordinea PMB, în contextul noului val al pandemiei.

„Vom discuta situaţia locurilor de la ATI, având în vedere evoluţia pandemiei din ultima perioadă, dar şi situaţia de secţii şi în special mă interesează resursele alocate pacienţilor COVID-19. Am spus şi astăzi şi domnule ministru aş vrea să avem această analiză/anchetă să vedem cum s-a pregătit Ministerul Sănătăţii pentru valul patru. Domnule Arafat, ştiţi foarte bine că am cerut ca să nu fie redusă capacitatea noastră de a răspunde în cazul noului val, imediat după valul 3 am spus acest lucru.

Am spus de fiecare dată să nu fie numărul de paturi de ATI destinate COVID. Am observat că lucrurile s-au modificat. Aş vrea să văd cum a fost pregătit acest val 4 şi cât de repede putem să creştem numărul de paturi la ATI pentru secţia COVID. Eu până acum am văzut că au crescut de la 848 de paturi la 1.131. Apreciez implicarea domnului ministru Cseke, apreciez şi implicarea dumneavoastră, dar ştiţi foarte bine că nu se poate fără implicarea autorităţilor locale, a DSP-urilor şi a personalului medical”, a punctat premierul.

Sursă foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu