Este tensiune maximă în lumea interlopă după ce polițiștii din Capitală au făcut în această dimineață percheziții la o grupare specializată în furturi din locuințe. Este vorba despre clanul condus de Vasile Fierbântu, zis Sile Pietroi, cunoscut în lumea interlopă a Bucureștiului.

Poliţiştii de la Investigaţii Criminale şi luptători ai Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS) percheziționează un număr de 14 adrese, iar prejudiciul în acest caz este estimat la peste 20.000 de euro, susțin surse judiciare

Poliţiştii Serviciilor de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Capitalei efectuează, miercuri dimineaţa, 14 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, în două cauze penale în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup organizat şi furt calificat”, potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei.

Gruparea condusă de Sile Pietroi a fost implicată în mai multe scandaluri în ultimii ani, cel mai cunoscut în 2007, când membrii acesteia s-au bătut în stradă cu arme de foc, săbii și topoare cu rivalii din clanul Chira.

Acţiunea Poliţiei Capitalei beneficiază de sprjinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Cauzele penale se află sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

De altfel, Marcel Vela, ministrul de Interne, a anunțat pe Facebook că este cu ochii pe infractori, polițiștii au și trecut la acțiune. Imediat s-au făcut sute de razii și ceea ce s-a descoperit i-a lăsat mască pe oamenii legii.

„Nu sunt în campanie, nu sunt în concediu și suntem cu ochii pe toți cei care încalcă legea.

De aici, de la Ministerul Afacerilor Interne, avem grijă să fiți cu toții în siguranță.

P.S. Știu că și voi sunteți cu ochii pe mine și ne susțineți în tot ce facem!”, a scris Vela și a pus o poză grăitoare.