A fost promulgată legea care clarifică implementarea ţintelor din PNRR

PNRR. Președintele României, Klaus Iohannis, a aprobat o lege care face modificări la Ordonanța Guvernului 8/2024. Aceste schimbări vizează fondurile europene alocate României prin Mecanismul de Redresare și Reziliență. Includ și anumite măsuri pentru elaborarea PNRR.

Legea oferă clarificări despre cum se derulează contractele de finanțare pentru implementarea reformelor sau investițiilor din PNRR. Mai exact, se specifică durata implementării unui obiectiv sau a unei ținte, dar nu mai târziu de momentul în care se trimite cererea de plată către Comisia Europeană.

Legea permite coordonatorilor de reformă și investiții să prelungească contractele de finanțare semnate în cadrul apelurilor din PNRR. Acest lucru este posibil pentru a atinge obiectivele sau țintele din Anexa la Decizia Consiliului de modificare a Deciziei din 29 octombrie 2021 privind evaluarea planului de redresare și reziliență al României, dar fără a depăși data la care se trimite cererea de plată către Comisia Europeană.

Așadar, a fost aprobată o lege care modifică Ordonanța Guvernului 8/2024. Ea se referă la schimbările făcute la Ordonanța de Urgență a Guvernului 124/2021, ce stabilește cum se gestionează fondurile europene pentru România prin Mecanismul de Redresare și Reziliență. Lgea aduce modificări la Ordonanța de Urgență a Guvernului 155/2020, ce se ocupă de elaborarea PNRR pentru a accesa fonduri externe.

„Contract de finanţare – act juridic supus regulilor de drept public, cu titlu oneros, de adeziune, comutativ şi sinalagmatic, prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile corelative ale părţilor în vederea implementării reformelor şi/sau investiţiilor prevăzute în cadrul PNRR, încheiat între coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, respectiv responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale/agenţiile/structurile de implementare şi beneficiari, pentru finanţarea implementării proiectului, pe durata implementării jalonului/ţintei dar nu mai târziu de data transmiterii către Comisia Europeană a cererii de plată în care acestea sunt incluse, şi în conformitate cu obligaţiile asumate, cuprinzând informaţiile prevăzute în cadrul mecanismului de implementare şi control din anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare şi rezilienţă al României, cu evidenţierea distinctă a finanţării publice naţionale care se asigură de fiecare parte din contract, pe surse de finanţare, în cazul în care aceasta este necesară pentru finanţarea proiectului, inclusiv componenta din PNRR în cadrul căreia se încheie contractul”, prevede legea promulgată azi, 16 aprilie 2024.

Ce prevedea versiunea inițială a Ordonanței Guvernului 8/2024?

În versiunea inițială a Ordonanței Guvernului 8/2024, nu era clar specificat cât timp este permis pentru a atinge un obiectiv sau o țintă din PNRR. Se precizează, acum ,că acest termen nu poate depăși momentul la care se trimite cererea de plată către Comisia Europeană. Astfel, în forma de acum a este specificat:

„Contract de finanţare – act juridic supus regulilor de drept public, cu titlu oneros, de adeziune, comutativ şi sinalagmatic, prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile corelative ale părţilor în vederea implementării reformelor şi/sau investiţiilor prevăzute în cadrul PNRR, încheiat între coordonatorii de reforme şi/sau investiţii, respectiv responsabilii de implementare a investiţiilor specifice locale/agenţiile/structurile de implementare şi beneficiari, pentru finanţarea implementării proiectului, pe durata stabilită şi în conformitate cu obligaţiile asumate, cuprinzând informaţiile prevăzute în cadrul mecanismului de implementare şi control din anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare şi rezilienţă al României, cu evidenţierea distinctă a finanţării publice naţionale care se asigură de fiecare parte din contract, pe surse de finanţare, în cazul în care aceasta este necesară pentru finanţarea proiectului, inclusiv componenta din PNRR în cadrul căreia se încheie contractul.”

Actul normativ mai introduce următoarele:

„Coordonatorii de reformă şi/sau investiţii pot încheia acte adiţionale pentru prelungirea duratei contractelor de finanţare semnate în cadrul apelurilor lansate în PNRR, pentru atingerea jaloanelor/ţintelor din Anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului de modificare a Deciziei de punere în aplicare din 29 octombrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al României, dar fără a depăşi data transmiterii către Comisia Europeană a cererii de plată în care acestea sunt incluse.”