Devine obligatoriu în România! Decizia luată chiar în această noapte de Guvern (DOCUMENT)

Așadar, proiectul de modificare a Codului Fiscal arată că persoanele juridice care desfășoară activități de comerț și prestări servicii vor fi obligate să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, în cazul în care au o cifră de afaceri mai mare de 10.000 de euro în echivalent lei.

„Se propune reglementarea modificării pragului cifrei de afaceri, de la 50.000 euro la 10.000 euro în echivalent lei, începând cu care persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata, precum şi cele care desfăşoară activităţi de prestări servicii, au obligaţia de a accepta ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite.

Pentru a permite operatorilor economici din categoria celor vizaţi de prevederile sus-menţionate întreprinderea tuturor demersurilor necesare în vederea instalării terminalelor de plată, inclusiv încheierea contractelor aferente cu instituţiile acceptante, s-a prevăzut faptul că măsura va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2023”, este scris în nota de fundamentare a proiectului.

Inițiatorii spun că România trebuie să ia toate măsurile necesare pentru reducerea evaziunii fiscale

De asemenea, proiectul arată că reducerea pragului cifrei de afaceri de la 50.000 la 10.000 de euro va contribui la creşterea bancarizării operaţiunilor băneşti, un nivel redus al acestora reprezentând principalul factor de menţinere a unui nivel ridicat al evaziunii fiscale în domeniul vânzărilor cu amănuntul/ridicata şi al prestărilor de servicii.

„România trebuie să ia toate măsurile necesare pentru reducerea evaziunii fiscale ca primă condiţie a asigurării sustenabilităţii bugetului public”, este scris în document.

De asemenea, această măsură va asigura, într-o măsură mai mare, o trasabilitate a fluxurilor băneşti prin operaţiuni bancare, ceea ce conduce la o mai bună fiscalizare a veniturilor realizate de către operatorii economici, constituind o măsură în plus pentru combaterea evaziunii fiscale, a explicat Ministerul Finanţelor.

Ce spune preşedintele ANAF despre modificările la Codul Fiscal?

Amintim că preşedintele ANAF a vorbit anterior despre modificările la Codul Fiscal care sunt discutate în interiorul coaliției de guvernare.

„Am participat la discuţiile care au fost pentru creşterea accizei la tutun şi a fost o creştere acceptată de către industrie, s-a negociat cu producătorii un calendar de creştere a accizelor, nu a fost ceva impus. Ea trebuia să intre în vigoare de la 1 iulie, nu cred că se mai poate pentru că nu a intrat actul normativ”, a precizat şeful ANAF, pentru Profit News TV.

În același timp, Lucian Heiuș a mai subliniat faptul că „nu neapărat se vor întâmpla nişte creşteri spectaculoase de taxe”. Pe de altă parte, el a adăugat faptul că România trebuie să atingă niște jaloane prin PNRR, iar acest lucru trebuie să se întâmple într-un timp limitat.

proiectordonantamodifl227_04072022