Deșertul Egiptului ascunde un „cimitir” din Cretacic. Descoperirea scoate la lumină urmele unei lumi acvatice pierdute

Paleontologii au descoperit în deșertul Egiptului dinți fosilizați proveniți de la mai multe specii de rechini. Fosilele au fost identificate pe platoul Abu-Tartur, într-o zonă acoperită în Cretacic de o mare tropicală. Cercetătorii susțin că regiunea făcea parte din Oceanul Tethys și găzduia un ecosistem marin cu o biodiversitate ridicată. Rezultatele cercetării au fost publicate în revista Cretaceous Research.

Deșertul Egiptului a fost acoperit de o mare tropicală

Deșertul Egiptului păstrează urmele unei întinderi de apă care acoperea în urmă cu milioane de ani o parte considerabilă din nordul Africii. Descoperirea de pe platoul Abu-Tartur le oferă cercetătorilor informații despre organismele care populau acest ecosistem dispărut.

În perioada Cretacicului, cuprinsă între aproximativ 145 și 66 de milioane de ani în urmă, clima planetei era mult mai caldă decât în prezent. Activitatea tectonică intensă contribuise la formarea unui mediu asemănător unei sere globale, caracterizat prin temperaturi ridicate și printr-o cantitate foarte redusă de gheață în regiunile polare.

Nivelul mărilor era considerabil mai ridicat, iar întinderi vaste din nordul continentului african se aflau sub apă. Marea care acoperea actualul teritoriu deșertic era conectată la Oceanul Tethys.

Curenții oceanici transportau către suprafață nutrienți proveniți din straturile adânci ale apei. Acest proces susținea dezvoltarea planctonului și favoriza o productivitate biologică ridicată.

Echipa coordonată de paleontologul Tarek Yassin, de la Universitatea din Cairo, a analizat fosilele și caracteristicile sedimentelor din regiune.

„Acest ansamblu evidențiază un ecosistem marin îmbogățit în nutrienți și cu productivitate ridicată, de-a lungul unei margini fosfogenice a șelfului oceanic”, au explicat autorii studiului.

Cercetătorii au identificat șapte specii de rechini

Dinții fosilizați descoperiți în straturile de fosfat ale Formațiunii Duwi provin de la șapte specii diferite de rechini. Cinci dintre acestea nu mai fuseseră identificate anterior în zona Abu-Tartur.

Două dintre speciile analizate, Serratolamna cf. serrata și Squalicorax bassanii, sunt semnalate pentru prima dată pe teritoriul Egiptului. Prezența lor extinde informațiile disponibile despre răspândirea rechinilor în mările Cretacicului.

O importanță deosebită o au dinții atribuiți speciei Scapanorhynchus cf. raphiodon. Aceștia au o formă îngustă și alungită, asemănătoare unui ac, adaptată pentru capturarea și străpungerea prăzii.

Fosilele ar putea reprezenta cea mai recentă apariție cunoscută a acestei specii în Africa. Exemplarele similare identificate anterior pe continent provin din perioade geologice mai vechi.

Fosilele indică existența unor habitate marine diferite

Structura dinților și distribuția speciilor arată că în aceeași regiune existau habitate care porneau din apropierea țărmului și ajungeau până în zonele mai adânci ale mării.

„Prezența lui Squalicorax ar putea sugera o influență din mediul apropiat de țărm/interior al șelfului hidrografic, în timp ce prezența lui Scapanorhynchus reflectă condițiile de ape mai adânci pe șelful exterior și pe pantă”, explică cercetătorii.

Speciile din genurile Cretalamna și Serratolamna sunt asociate unui mediu marin deschis și relativ stabil. Condițiile respective permiteau dezvoltarea unor ecosisteme complexe, în care coexistau numeroase categorii de prădători și pradă.

Straturile de fosfat au păstrat un „cimitir” al rechinilor

Straturile negre și galbene de fosfat din regiunea Abu-Tartur au acumulat, de-a lungul a milioane de ani, dinți proveniți de la rechini cu adaptări diferite. Fosilele reflectă varietatea nișelor ecologice din vechea mare tropicală.

Unii dinți au margini zimțate și aparțineau unor prădători capabili să taie carnea prăzii. Alții sunt lungi și subțiri, fiind adaptați pentru străpungerea peștilor și a altor organisme marine.

Diferențele dintre fosile indică existența unei rețele trofice complexe, susținute de apele bogate în nutrienți ale Oceanului Tethys. Planctonul abundent hrănea peștii de dimensiuni mici și nevertebratele, care deveneau, la rândul lor, surse de hrană pentru prădători.

Printre aceștia se aflau rechinii din genurile Squalicorax și Cretalamna. În partea superioară a lanțului trofic trăiau rechini de dimensiuni mari, precum Cretoxyrhina, alături de reptile marine dispărute.

Fosile asemănătoare au fost descoperite în nordul Africii

Transformările geologice produse în milioane de ani au făcut ca fundul vechii mări tropicale să devină o întindere deșertică. Dinții conservați în sedimente au rămas mărturii ale ecosistemului marin care ocupa actualul platou Abu-Tartur.

Descoperiri comparabile realizate în alte regiuni, inclusiv în Maroc și Siria, arată că o zonă extinsă din nordul Africii și din vecinătatea sa făcea parte dintr-un important centru al biodiversității marine.

Oceanul Tethys a dispărut în urma modificărilor tectonice, iar speciile identificate în straturile de fosfat nu mai există în prezent. Analiza dinților le permite cercetătorilor să stabilească tipurile de rechini, modul lor de hrănire și adâncimile la care trăiau în marea care acoperea regiunea Abu-Tartur.