Depozitarul Central va demara un proiect pilot care isi propune sa faciliteze tranzactionarea instrumentelor financiare in paralel, pe mai multe piete reglementate din tari diferite, Depozitarul Central avand rolul de a deconta tranzactiile bursiere incheiate pe piata locala, informeaza un comunicat remis redactiei. Programul este destinat emitentilor internationali ale caror instrumente financiare urmeaza a fi tranzactionate pe piata de capital din Romania.

In cadrul programului pilot va fi implementat un sistem de imprumut de instrumente financiare, precum si un nou mecanism de compensare-decontare a tranzactiilor. Totodata, programul pilot va permite imprumutul direct de instrumente financiare  acesta fiind destinat investitorilor care au initiat tranzactii de vanzare si care, la data decontarii acetora, nu dispun de suficiente instrumente financiare pentru finalizarea decontarii.

Intermediarii din Romania vor avea la dispozitie un sistem nou de organizare a conturilor de instrumente financiare. De asemenea, vor incepe demersurile pentru ca Depozitarul Central sa se conecteze la reteaua globala a institutiilor similare internationale.

Sursa: Capital