Într-adevăr, de ce ar fi, când știm ce se află în spatele expresiei “democrație liberală”? Sistemul impus este traducerea imperialismului primei puteri mondiale care decide să conducă totul, se arată în materialul publicat de Le Monde.

Două secole mai devreme, începând din anii 1820, principala putere imperialistă din acea vreme, Marea Britanie, a decis că China trebuie să se supună. De unde a urmat o succesiune de războaie pe teritoriul chinez care a durat până în 1949.

Evenimentele nu au lipsit, ceea ce a pus în pericol integritatea teritorială chineză și a supus populația din Imperiul de mijloc la un veritabil genocid. Dependența de opiu s-a răspândit, mase de chinezi au fost obligați să emigreze pentru a nu muri de foame. Când au ajuns în Statele Unite, au fost supraexploatați și victimele pogromurilor.

Astăzi, Washingtonul acuză Beijingul de genocid împotriva uigurilor. Din partea unei națiuni care a exterminat practic indienii din America de Nord, care a înrobit americanii negri, care a practicat segregaţia rasială, acuzaţia nu este lipsită de cinism. Astăzi, Marea Britanie se grăbește să sprijine SUA în cruciada sa împotriva Chinei și pare să îşi fi şters din memorie crimele proprii.

Războaiele Opiului instigate de Marea Britanie, tratatele inegale, anexarea porturilor chineze, concesii internaționale, cesiunea forțată a insulei Hong Kong și a Noilor Teritorii, expediția militară a Celor Opt Națiuni în 1900, în epoca revoltei boxerilor (“pumnii justiției”) împotriva dominației străine, etc.

Și nu aici se opreşte  enumerarea agresiunilor la care Japonia a luat o mare parte și de pe urma cărora China a avut de suferit. După invazia japoneză și războiul civil, China și-a revenit în cele din urmă, nu datorită “democrației liberale”, ci propriului geniu.

Dacă Occidentul dorește să își păstreze hegemonia planetară cu orice preț, un Al Treilea Război Mondial va fi imposibil de evitat. Ceea ce va însemna sfârșitul probabil al umanității. Poate că ar fi fi timpul ca Occidentul să se gândească la asta și să-și imagineze o formă de cooperare în care toată lumea ar fi câștigătoare.

Cred că Carlyle a scris: “Omenirea va fi în cele din urmă înțeleaptă atunci când vom trece de la competiție în individualism la individualitate în cooperare”.

Sursa foto: Dreamstime