Anunțul privind demisia a fost făcut printr-o postare pe Facebook de fostul ministru al Educației, Liviu Pop, care precizează că organizația PSD Maramureș este „condusă dictatorial de către Gabriel Valer Zetea”. Pop a spus că președintele organizației nu respectă statutul PSD și nici ultimul vot din Comitetul Politic Județean.

Liviu Pop a mai declarat în postarea sa că se gândește la varianta întoarcerii în PSD doar în cazul în care Gabriel Valer Zetea nu va mai conduce organizația din Maramureș: „A condus și pierdut ultimele 3 campanii electorale și își dorește același lucru și pentru a 4 a oară”.

„Dragi prieteni, stimați colegi,

Astăzi m-am retras din Partidul Social Democrat.

Este o decizie grea pentru mine în aceste momente dificile pentru partid, dar nu pot accepta să fac parte dintr-o organizație condusă dictatorial de către Gabriel Valer Zetea care nu respectă statutul PSD și nici ultimul vot din Comitetul Politic Județean.

Nerespectarea deciziilor democratice ale PSD de către acesta, coroborat cu aceeași conduită greșită din campania electorală recentă, mă determină să fac acest lucru.

A condus și pierdut ultimele 3 campanii electorale și își dorește același lucru și pentru a 4 a oară. Mai mult, doamna puternică din spatele lui l-a determinat să nu respecte hotărârea democratică a 91 de primari, viceprimari si președinți de organizații locale PSD Maramureș.

Rămân același om care se va implica în a ajuta pe fiecare maramureșean și nu numai. Totodată, rămân alături de toți colegii și colaboratorii cu care am lucrat în ultimii ani.

Îmi rezerv dreptul de a analiza revenirea în PSD doar după ce Gabriel Valer Zetea nu va mai fi președintele organizației PSD Maramureș.

Să auzim numai de bine și succes tuturor candidaților”, a scris Liviu Pop pe Facebook.