Decizie pentru proprietarii de terenuri. Se întocmește un contract în scris și se înregistrează. Plata este obligatorie

Decizie pentru proprietarii de terenuri. Se întocmește un contract în scris și se înregistrează. Plata este obligatorie

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 30 mai 2025, 06:00

ANAF a publicat un ghid fiscal dedicat fermierilor care obțin venituri din arendarea terenurilor agricole în 2025. Contractele de arendă trebuie încheiate în formă scrisă și înregistrate la consiliile locale competente. Veniturile pot fi în bani sau în natură, iar evaluarea acestora se face pe baza prețurilor medii agricole stabilite anual.

Arendare terenuri agricole 2025. Cum trebuie să procedeze fermierii?

Decizie pentru proprietarii de terenuri agricole. Pentru agricultorii care încheie contracte de arendare a terenurilor agricole în 2025, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat un ghid clar și complet, menit să îi ajute să respecte toate obligațiile fiscale legate de aceste venituri, scrie agrointel.ro.

Documentul explică în detaliu procedurile de declarare și modalitățile de calcul al impozitului pe veniturile realizate din cedarea în folosință a terenurilor și altor bunuri agricole.

Conform Codului Civil, arendarea este, practic, locațiunea bunurilor agricole. Contractul trebuie obligatoriu să fie redactat în formă scrisă, altfel fiind considerat nul.

După semnare, un exemplar al acestui contract trebuie depus la consiliul local în a cărui rază se află terenurile respective. Dacă terenurile sunt situate în mai multe localități, contractul trebuie înregistrat la fiecare consiliu local implicat.

teren agricol
SURSA FOTO: Dreamstime

Stabilirea venitului și evaluarea arendei în natură

Venitul brut se calculează ca suma totală primită, fie în bani, fie în natură. Dacă arenda se acordă sub formă de produse agricole, valoarea acestora se stabilește în lei pe baza unor prețuri medii stabilite anual prin hotărâri ale consiliilor județene și ale Consiliului General al Municipiului București, în colaborare cu Ministerul Agriculturii.

Decizie pentru proprietarii de terenuri agricole. Aceste prețuri pot fi modificate pe parcursul anului, caz în care se aplică noile tarife începând cu prima zi a lunii următoare comunicării oficiale.

Prețurile medii actualizate pot fi consultate pe portalul ANAF.

Cum se calculează venitul net și impozitul pe venit

Decizie pentru proprietarii de terenuri agricole. Pentru fiecare plată realizată, venitul net se determină prin aplicarea unei cote fixe de cheltuieli de 20% asupra venitului brut. Impozitul pe venit se aplică cu o cotă de 10% asupra venitului net și este reținut la sursă de către plătitor în momentul plății.

Plata impozitului către bugetul de stat trebuie făcută până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a reținut.

lei, bani, cash, numerar
SURSA FOTO: Dreamstime

Obligațiile declarative ale plătitorilor

Persoanele sau entitățile care plătesc venituri din arendă trebuie să depună lunar, până la data de 25 inclusiv, formularul 112, care conține declarația privind plata impozitului pe venit și contribuțiile sociale aferente, precum și evidența nominală a persoanelor asigurate. Depunerea se face exclusiv online, prin mijloace electronice, iar declarația trebuie semnată electronic conform legislației în vigoare.

Important de menționat este că plătitorii nu trebuie să depună declarația informativă 2056 pentru veniturile din arendă.

Pentru veniturile obținute din arendarea terenurilor agricole, persoanele fizice nu datorează contribuția de asigurări sociale, conform reglementărilor actuale.

Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.