Decizie istorică a UE! Toți angajații care fac ore suplimentare sunt vizați
Decizie istorică luată în cadrul Uniunii Europene. Milioane de oameni vor beneficia de această hotărâre. Angajații care efectuează ore suplientare sunt vizați. Totul va fi diferit după această modificare de proporții.
Decizie Radicală a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Companiile europene, inclusiv cele din România, vor fi obligate să introducă sisteme de măsurare a timpului petrecut la locul de muncă şi mai ales a orelor suplimentare efectuate de angajaţi.
Hotărârea CJUE a fost luată ca urmare a unui caz din Spania, unde sindicaliştii s-au plâns că subsidiara spaniolă a Deutsche Bank nu ar fi avut un sistem eficient de măsurare a orelor suplimentare efectuate de angajaţi în fiecare zi.
Instanţa europeană a decis astfel că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să impună angajatorilor obligaţia de a institui un sistem obiectiv, fiabil şi accesibil care să permită măsurarea corectă a timpului de lucru zilnic efectuat de fiecare angajat.
Statelor membre le revine acum sarcina să definească modalităţile concrete de punere în aplicare a unui astfel de sistem, în special în funcţie de mărimea întreprinderilor, anunță Digi24. Judecătorii europeni sunt de părere că un astfel de sistem este esenţial pentru că asigură respectarea drepturilor angajaţilor.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





