DIICOT va cere ajutorul instituțiilor din străinătate pentru verificarea probele recoltate în cazul Luizei. Potrivit anumitor surse, se pare că INML nu deține aparatura necesară pentru a efectua o expertiză corectă.

Mai mult, anchetatorii iau în calcul să renunțe la expertizele INML în cazul Caracal.

Se pare că doar în cazul Luizei se vor face aceste demersuri, iar potrivit anchetatorilor, cazul Alexandrei Măceșanu este destul de clar.

Momentan nu se știe exact unde vor fi analizat rămășițele osoase.

Pe 18 septembrie, DIICOT anunţă că oasele descoperite în zona de lizieră de pe terenul Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal provin de la scheletul unei persoane de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, alta decât cea descoperită la data de 26 iulie.

În plus, Gheorghe Dincă a declarat că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112 şi, ulterior, i-a incinerat corpul. De asemenea, criminalul susține că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie.

 

Te-ar putea interesa și: