De la „Piața Victoriei”, la Palatul Victoria. Ioana Dogioiu va fi purtătorul de cuvânt al Guvernului

De la „Piața Victoriei”, la Palatul Victoria. Ioana Dogioiu va fi purtătorul de cuvânt al Guvernului

SURSA FOTO: Facebook, Ioana Ene Dogioiu

Publicat de Adrian Lambru la 3 iulie 2025, 15:02

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a anunțat decizia prin care, de săptămâna viitoare, Ioana Dogioiu va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Executivului de la București.

Șeful Guvernului a ținut să-și exprime recunoștința față de Ioana Dogioiu pentru acceptarea rolului de purtător de cuvânt într-un moment atât tensionat în societatea românească. Cu un parcurs profesional consistent în domeniul presei, Ioana Dogioiu este cunoscută pentru luările sale de poziție în dezbaterea publică.

Ioana Dogioiu va fi noul purtător de cuvânt a Guvernului Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a transmis următorul mesaj:

„Îi mulțumesc doamnei Ioana Dogioiu pentru că a acceptat această responsabilitate, care nu este deloc ușoară în contextul actual”.

Această desemnare are ca obiectiv întărirea comunicării dintre Guvern și cetățeni. Și s-a luat această decizie într-un context care impune deschidere, coerență și credibilitate.

Cine este Ioana Dogioiu

Ioana Dogioiu este o jurnalistă și analistă politică bine-cunoscută în România. Ea are o experiență amplă în domeniul media autohton, de la radio, televiziune și presă online. A început ca prezentatoare a primului buletin de știri al Europa FM în anul 2000, post unde a revenit în 2020 ca realizatoare de emisiuni politice „Piața Victoriei”.

De-a lungul timpului Ioana Dogioiu a ocupat roluri editoriale importante în diverse publicații. La Ziare.com, de exemplu, a  fost senior editor/redactor-șef adjunct. De asemenea, ea a colaborat și cu publicatii precum Evenimentul Zilei, Gândul, HotNews sau SpotMedia.

Ce face purtătorul de cuvânt al Guvernului

De săptămâna viitoare, Ioana Dogioiu va ocupa postul de purtător de cuvânt al Guvernului. Va avea un rol esențial de a facilita comunicarea între Executiv și public. Va avea datoria de a asigura transparența și claritatea în prezentarea politicilor și deciziilor guvernamentale.

Purtătorul de cuvânt emite comunicate de presă și organizează conferințe pentru a informa publicul despre activitățile și pozițiile Guvernului. În plus, acesta răspunde întrebărilor jurnaliștilor și asigură un flux constant de informații către mass-media. De menționat că, în situații de criză sau controverse, purtătorul de cuvânt explică deciziile Guvernului și motivele din spatele acestora.

Ioana Dogioiu îi va locul acum lui Mihai Constantin, la rândul său fost jurnalist, de data aceasta la TVR, cu peste 20 de ani de experiență. Mihai Constantin a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului în iulie 2023 de către premierul de la acea vreme, Marcel Ciolacu. Anterior, Dan Cărbunaru a ocupat funcția de purtător de cuvânt al Guvernului în perioada decembrie 2021 – iulie 2023, sub conducerea premierilor Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu.

Despre autor
Adrian Lambru

Fac ceea ce-mi place. Adică cea mai frumoasă meserie din lume!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.