De astăzi, dosarul digital poate înlocui dosarul cu șină. Cine îl va putea folosi

De astăzi, dosarul digital poate înlocui dosarul cu șină. Cine îl va putea folosi
Publicat de Valentina Drăgoi la 4 martie 2021, 12:50

Vești bune pentru asistenții sociali. Se fac schimbări în sistem. Astfel, de astăzi, dosarul digital poate înlocui dosarul cu șină. Mai exact, potrivit ultimelor informații, persoanele vizate vor putea accesa ”Dosarul digital” al beneficiarilor.

De astăzi, dosarul digital poate înlocui dosarul cu șină. Cine îl va putea folosi

Profesioniștii care activează în domeniul serviciilor sociale, în cadrul instituțiilor de stat sau al organizațiilor neguvernamentale au de astăzi la dispoziție, gratuit, „Dosarul Digital” al beneficiarului. Acesta constituie alternativa electronică a dosarului clasic, cu șină, și vine în sprijinul asistenților sociali, facilitându-le realizarea documentației, dar și accesul la istoricul beneficiarilor, totul în condiții de siguranță a procesării datelor. Proiectul a fost finanțat de Fundația Vodafone România cu un buget de 240.000 de lei prin programul strategic „Connecting for Good” și a fost dezvoltat de Fundația Dezvoltarea Popoarelor Filiala Cluj (FDP Cluj), cu sprijinul Code for Romania, în cadrul programului Civic Labs. 

Alături de FDP Cluj, primii utilizatori ai Dosarului Digital sunt asistenții sociali ai Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, respectiv cei ai Direcției de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și Fundația de Abilitare „Speranța”. 

„Suntem conștienți de rolul digitalizării în cadrul instituției noastre și, totodată, deschiși către această nouă provocare. Sub presiunea continuă a timpului, ne bucurăm că putem testa și implementa o aplicație digitală menită să ușureze munca asistenților sociali, un instrument care poate deveni indispensabil profesioniștilor din acest domeniu. Soluția le permite să își desfășoare activitatea de zi cu zi, de oriunde și oricând, având acces rapid și securizat la datele necesare îndeplinirii sarcinilor zilnice. Mai puțină muncă manuală și o productivitate îmbunătățită a asistentului social sunt doar câteva dintre beneficiile acestei aplicații digitale, beneficii care ne vor ajuta să obținem eficiență, rapiditate, productivitate și o reducere considerabilă a erorilor”, a declarat Cosmina Simiean Nicolescu, Director General al Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB).

„Sub presiunea pandemiei am învățat să utilizăm tehnologia digitală și în viața de zi cu zi. Direcția de Asistență Socială și Medicală, componentă costitutivă a UAT Cluj-Napoca, nu se poate sustrage acestui curent. Dimpotrivă, trebuie să-l promovăm. Digitalizarea, pe care trebuie să ne-o asumăm, să o dezvoltăm tot mai mult în perioada următoare, nu este un scop în sine.

Prin acest proiect al Dosarului Digital oferim specialiștilor din domeniu, asistenților sociali în primul rând, un instrument modern în munca de teren prin care se economisesc resurse materiale și timp, cu efect benefic în calitatea serviciilor sociale”, a declarat Aurel Mocan, Director Executiv al Direcției de Asistență Socială și Medicală Cluj.

Cine poate descărca aplicația 

Platforma „Dosarul Digital” este disponibilă accesând www.dosaruldigital.ro, în timp ce aplicația poate fi descărcată, deocamdată, pe dispozitive cu Android din Google Play, versiunea pentru iOS urmând să devină disponibilă în perioada următoare. 

Pentru utilizarea soluției, organizația sau instituția care dorește să integreze în practica de lucru „Dosarul Digital” solicită pe platformă un cont de utilizator, după crearea căruia putând genera conturi pentru fiecare dintre angajații săi. 

Printre avantajele utilizării „Dosarului Digital” se numără colectarea datelor despre beneficiari în format electronic, păstrarea unui istoric al acestora accesibil oricând, de pe telefon, tabletă, sau PC, raportarea simplificată către Direcțiile Generale de Asistență Socială, dar și reducerea timpului alocat centralizării, transcrierii și construirii de rapoarte, datele putând fi colectate și introduse în platforma „Dosarul Digital” în timp real. Nu în ultimul rând, soluția permite configurarea unor formulare conform nevoilor fiecărei organizații sau instituții.

Dosarul Digital este un instrument util și pentru organizațiile care activează în zone vulnerabile, unde accesul la servicii pentru membrii comunității este redus sau inexistent, pentru că permite colectarea recurentă a informațiilor, spre exemplu, privind starea de sănătate a acestora. O situație des întâlnită este cea a femeilor însărcinate din aceste comunități care, în mod frecvent, ajung pentru prima oară la medic în momentul nașterii. O monitorizare a sănătății viitoarelor mame pe tot parcursul sarcinii ar face mult mai eficientă acordarea asistenței medicale, atunci când este cazul, medicii având acces la o fișă minimală de sănătate a beneficiarelor.

Organizațiile neguvernamentale acreditate ca furnizori de servicii sociale și serviciile de stat au obligativitatea de a completa o documentație stufoasă sub forma unui dosar în format fizic, numit „dosarul beneficiarului”. Conform unui sondaj pe bază de chestionar aplicat de FDP Cluj în perioada ianuarie- iunie 2020 în rândul a aproximativ 100 de angajați din organizații neguvernamentale și din direcții de asistență socială din toată țara, 50 dintre aceștia au afirmat că alocă 75% din timpul de lucru pentru a completa dosarele beneficiarilor, iar 48 au declarat că dosarele conțin mai multe documente în care este necesară completarea acelorași informații. Un alt factor ce îngreunează activitatea asistenților sociali este nevoia de a reveni constant la documentația de monitorizare întocmită anterior.

Un demo al aplicației este disponibil aici. 

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.