Dăncilă aruncă o piatră în Liviu Dragnea. Cum a distrus PSD

Dăncilă aruncă o piatră în Liviu Dragnea. Cum a distrus PSD
Publicat de Ancuța Paraschivoiu la 10 iunie 2019, 23:30

Prezentă la TVR, Viorica Dăncilă a vorbit despre seara alegerilor, dar și despre anunțul pe care trebuia să-l facă Liviu Dragnea. Premierul a mărturisit că nu știa ce urma să spună fostul lider al PSD.

”Când am văzut care este rezultatul am sunat mai mulți miniștrii și le-am cerut să meargă la partid. Era și curiozitatea să aflăm ce urma să anunțe domnul Liviu Dragnea. Eu nu știam, poate au fost colegi sau colege care știau, dar eu nu știam (…) Ceea ce ne-a spus în aceea seară a fost să nu cumva să ieșim de la guvernare.”, a spus Viorica Dăncilă, la TVR, în cadrul emisiunii ”România 9”.

Viorica Dăncilă susține că a aflat sentința lui Liviu Dragnea fiind la Guvern împreună cu miniștrii.

”Eram la Guvern împreună cu miniștrii, discutam despre ieșirea sau rămânerea la guvernare. Vă dați seama că era o a doua lovitură. Mi-am dat seama că era cea mai dificilă zi din istoria PSD, pentru că aveam un scor mic la alegeri și imediat a doua zi a fost arestat liderii partidului. Mi-am dat seama că este nevoie să acționăm rapid, pentru că exista riscul ca partidul să se scideze.

Ultima discuție cu Liviu Dragnea am avut-o duminică seara la partid. Uman, îmi pare rău pentru ceea ce i s-a întâmplat. Din punct de vedere politic Liviu Dragnea a obținut pentru PSD un scor extraordinar, el era, vorbesc acum la trecut, era un bun organizator, un om care știa să organizeze foarte bune. Din păcate, acumulase împotriva sa o ură imensă, era foarte multă ură. Am fost la Iași și am văzut foarte multă ură. Am încercat să vorbesc cu acei oameni, dar nu se putea pentru că era ură. Mi-am dat seama atunci că Liviu Dragnea acumulase foarte, foarte multă ură și le-am spus colegilor că acest val se va răsfrânge asupra partidului și, din păcate, am avut dreptate.”, a declarat Viorica Dăncilă.

Informații articol
Despre autor
Ancuța Paraschivoiu

Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.