Dana Roba a învins a doua oară moartea

Dana Roba a văzut moartea cu ochii după ce soțul său, Daniel Balaciu, a bătut-o cu un ciocan în timpul nopții. Aceasta a intrat în comă și a trecut printr-o operație pe creier care a durat nouă ore.

Chiar dacă medicii nu i-au dat nicio șansă la viață, make-up artistul a luptat pentru viață și a reușit să-și revină. Mai are nevoie de multe operații și de o perioadă de recuperare lungă, însă este convinsă că se va putea reface cu ajutorul lui Dumnezeu.

Recent, însă, Dana Roba a făcut o dezvăluire cutremurătoare. Nu este pentru prima dată când este la un pas de moarte. De fapt, a pus pariu cu viața încă de la o vârstă fragedă, demonstrând că îl poate câștiga.

„Eu când am fost mică, nu știu dacă v-am spus vreodată, am mâncat otravă și nu am murit. Am mâncat otravă pentru șobolani.

Șobolanul moare în 2 minute, eu nu am murit nici după 31 de ani, nici după ce am fost măcelărită cu ciocanul”, a povestit Dana Roba, conform telenova.ro.

Acuzațiile Danei Roba la adresa pastorului din Timișoara

Dana Roba îi cere daune morale de 200.000 de euro soțului ei. În plus, l-a luat în vizor și pe pastorul din Timișoara, care nu a susținut-o atunci când i-a spus că își dorește să divorțeze.

„L-am crezut pe pastor psihologul meu numărul 1, și m-am dus la el ca și când m-aș fi dus la omul creat de Dumnezeu pentru noi, pentru oamenii care suntem în biserică. El nu m-a crezut pe mine deloc.

I-am spus absolut toate faptele pe care le-a făcut Daniel în fața mea, toate înjurăturile pe care mi le adresa de față cu copiii. Nelegiuirile lui. Se părea că atunci, pe moment, mi-a dat puțin crezare. După ce s-a dus Daniel și a început să joace teatru, că iubește fetițele, că mănâncă din mâna lui.

Da, mănâncă din mâna lui, dar pe banii mei. Pastorul sper și îmi doresc din toată inima să își dea demisia. El nu are ce căuta, în primul rând, el a făcut de rușine cultul penticostal”, a dezvăluit Dana Roba.