‘Ar fi bine să fiţi conştienţi că România poate să devină un jucător important pe piaţa de cereale din Europa, dar şi din această regiune, dacă ştiţi să folosiţi pârghia asta, producţia agricolă, nu doar ca venituri, adică ceea ce vă intră în conturi în fiecare an, ci să folosiţi producţia ca volum în zona de sud-est ca să vă consolidaţi poziţia în Europa. O cantitate mare de cereale poate fi folosită ca să aveţi ceva de spus în privinţa preţului. (…) Ucrainienii joacă din ce în ce în ce mai bine jocul ăsta şi chiar şi ruşii’, a spus Dacian Cioloş, adresându-se agricultorilor.

Acesta a precizat că forţa agricultorilor români se poate vedea şi în modul în care aceştia folosesc materia primă pe care o produc ca o putere economică deoarece ea contează în zonă, dar şi pe piaţa europeană.

‘ Dacă în anii 2011 şi 2012 aţi dovedit că se poate face producţie de cereale, în acelaşi timp România este dependentă de condiţiile de mediu. Se pare că există nevoia de a avea o strategie pe termen lung care să nu se limiteze doar la orientări strategice ci şi la acţiuni concrete care pot fi incluse în programele de guvernare’, a adăugat Cioloş.

Prezent la conferinţă, preşedintele Traian Băsescu a declarat că membrii Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România sunt aproape de finalizarea unei strategii în domeniu.

‘Vreau să vă precizez de la bun început că nu am venit pentru un discurs politic, ci am venit poate să ridic probleme şi să sugerez soluţii. Prima şi cea mai importantă problemă cu care se confruntă agricultura românească este legată de lipsa unei strategii pe termen lung. După cum ştiţi, în 2011 am desemnat o comisie pe lângă Preşedinţie care să elaboreze această strategie, urmând ca ea să fie pusă în dezbatere publică, cu speranţa semnării unui pact pentru agricultură, un pact semnat de toate partidele politice, de instituţiile responsabile. Suntem aproape de finalizarea acestei strategii’, a declarat Traian Băsescu.

El a spus că preşedintele Comisiei, Valeriu Steriu, l-a asigurat că 30 iunie este un termen rezonabil pentru finalizarea raportului.

‘Cred că încadrarea agriculturii într-o strategie pe termen lung este fundamentală şi ea ne-ar permite nu numai o viziune naţională, dar ea ne-ar permite credibilizarea în interiorul UE în ceea ce priveşte capacitatea noastră de a lua decizii pe termen lung cu obiective precise. Sper ca 30 iunie, cel mai târziu, să fie momentul în care dl preşedinte Steriu să ne poată prezenta public acea strategie pe termen lung. În interiorul acestei strategii cu certitudine trebuie să găsim soluţii’, a mai afirmat Băsescu.

Şeful statului şi-a exprimat convingerea că cei care lucrează la respectiva strategie sunt cei mai buni profesionişti pe care România îi are.

LAPAR organizează joi, la Bucureşti, Conferinţa Naţională a Agricultorilor, unde sunt prezenţi pentru 750 de participanţi din toate zonele ţării – membri reprezentativi ai LAPAR. La eveniment participă şi preşedintele României, Traian Băsescu, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

SURSA: Agerpres