Ducele de Sussex a lanst atacuri în rafală asupra Familiei Regale, care, până acum, nu a avut nicio reacție publică.

Cu toate acestea presa din Anglia susține că prințul Harry și Meghan Markle ar putea să rămână fără titlurile regale, în urma afirmațiilor făcute în documentarul Netflix și în cartea lansată acum, scrie USMagazine.

Ar trebui lăsați fără titlurile regale și ignorați

„Desigur, va trebui luată o decizie tranșantă în ceea ce privește păstrarea titlurilor regale de către ducii de Sussex”, a declarat o sursă pentru US Weekly . Potrivit acesteia, până acum nu a fost luată o decizie oficială: „Modul de a riposta ar fi adoptarea unei măsuri prin care Harry și Meghan Markle să fie lăsați fără titlurile regale, iar acesta este o posibilitate reală”.

O altă modalitate, susține sursa citată, ar fi ignorarea, în continuare, a celor doi. „În egală măsură, există convingerea că cea mai bună formă de a riposta este ca ducii de Sussex să fie ignorați, fără a alimenta frustrările și dorința lor neîncetată de a atrage atenția”, notează sursa.

Ce cred britanicii despre acest scandal

În paralel, un sondaj online realizat de publicația The Sun a arătat că un procent covârșitor de 89% din cei 31.300 de cititori chestionați consideră că titlurile regale ale celor doi trebuie retrase.

Întrebări separate din sondaj au mai arătat că 78% din respondenți spun că soții Sussex nu ar trebui să participe la ceremonia de încoronare a regelui Charles, din primăvară, 70%  dintre aceștia apreciind că cartea scrisă de Harry este „o rușine”.

În același timp, 82% cred că Harry și William nu se vor mai putea împăca, iar 83% cred că familia regală nu ar trebui să răspundă la atacurile lui Harry. „Se pare că ducii urăsc instituția monarhiei, dar par fericiți să se folosească de titlurile regale. Harry nu are demnitate”, a declarat expertul Bob Seely pentru The Sun.

Anterior, el declara că, ”să faci comerț cu titluri și, în același timp, să distrugi Familia Regală, este foarte trist”.

Harry s-a împăcat cu gândul că și-a pierdut fratele

De altfel, o altă sursă citată de USMagazine a dezvăluit că prințul de Wales „nu vede cum” ar putea fratele său mai mic „să revină în curtea” familiei regale.

„În acest moment, nu are de gând să mai vorbească cu Harry. S-a împăcat cu gândul că și-a pierdut fratele mai mic și, foarte probabil, asta va fi pe viață”, a precizat sursa.

Din momentul în care Harry și Meghan și-au anunțat plecarea din Marea Britanie și renunțarea la îndatoririle regale, mulți au pus problema dacă cei doi ar trebui sau nu să fie deposedați de titlurile regale.

Ducii de Sussex au făcut anunțul șocant că vor renunța din îndatoririle lor regale pe 8 ianuarie 2020. Ei au susținut că doresc „să lucreze pentru a deveni independenți financiar, continuând  să o sprijine pe deplin Majestatea Sa Regina”.