Cursa pentru şefia PNL devine tot mai complicată. Cine ar putea fi următorul candidat surpriză
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin
Ludovic Orban şi Florin Cîţu îşi doresc amândoi să devină preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Planurile lor ar putea fi însă date peste cap de un candidat surpriză, susţine un important lider local al PNL.
Până în acest moment, lupta pentru şefia Partidului Naţional Liberal este o confruntare în doi, între Ludovic Orban, actualul preşedinte al partidului şi al Camerei Deputaţilor, şi Florin Cîţu, prim-ministrul României.
Înfruntarea Orban – Cîţu, dată peste cap de un candidat surpriză?!
Totul s-ar putea schimba în curând însă, susţine Alin Nica, preşedinte interimar al organizaţiei de Timiş şi preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.
Politicianul consideră că un al treilea candidat surpriză ar putea apărea în curând în cursa internă din PNL sau poate chiar mai mulţi candidaţi.
“E posibil să mai apară și alți candidați până în 25 septembrie. Sau ca actualii candidați să-și nuanțeze și dezvolte programul și echipa.
Această campanie e și un prilej să gândească strategic PNL pentru partid și România”, a declarat Alin Nica pentru Digi24.
Cum va fi ales următorul preşedinte al PNL?
Este un subiect pe care liderul din Timiş l-a mai abordat şi în urmă cu câteva zile: “Se mai pot înscrie în cursă şi alţi candidaţi. Cred că avem foarte mulţi potenţiali candidaţi”, spunea atunci Nica într-o conferinţă de presă.
Liderul local a explicat şi pe care dintre candidaţii la şefia PNL va miza.
“Nu exclud faptul că părerea preşedintelui (filialei – n.red.) contează pentru mulţi dintre membri, dar prefer să avem întâi o discuţie deschisă nepărtinitoare şi să aflăm în Biroul Politic Judeţean care dintre candidaţi poate să sprijine interesele filialei noastre mai bine şi care are potenţialul de creştere pentru PNL şi de atingere a obiectivelor pe care acesta şi le stabileşte pe termen mediu şi lung.
Mă refer la alegerile din 2024, iar pe termen scurt, cine poate da încrederea şi speranţa membrilor PNL că putem fi în continuare principalul partid din România şi care promovează doctrina liberală, în măsura în care să le arătăm românilor că aceasta este calea de urmat.
Cine poate convinge mai bine, pe acela voi miza. Se mai pot înscrie în cursă şi alţi candidaţi. Cred că avem foarte mulţi potenţiali candidaţi, este o opţiune personală de a intra în cursă şi e o evaluare a fiecăruia”, declara recent Alin Nica.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





