Un nou val de tineri artişti români se impune. Dan Perjovschi este primul român cu o expoziţie personală la cel mai important muzeu de artă modernă şi contemporană din lume.

Boom-ul înregistrat în acest an de noul val al cinematografiei româneşti pare să aibă deja un corespondent în artele plastice. Nu foarte multă lume a apreciat la justa sa valoare evenimentul primei expoziţii personale a unui artist român, Dan Perjovschi, la Museum of Modern Art (MoMA) din New York, probabil cel mai important muzeu de acest gen din lume. „Cred că anul 2007 a fost cel mai prolific pentru artiştii români, e anul în care, pe lângă nume consacrate deja, au intrat în circuitul real, internaţional şi alţi artişti români“, afirmă Mihai Pop, curatorul Galeriei Plan B din Cluj.

„A durat 20 de ani“, spune Perjovschi, întrebat cum a reuşit să ajungă la MoMA. „Expun din 1987 şi cam de prin 1995, odată cu «Beyond Belief», prima mare expoziţie din SUA dedicată artiştilor din estul Europei la Muzeul de Artă Contemporană din Chicago, am şi o carieră internaţională notabilă.“ Traseul profesional al lui „Perjo“, cum îi spun prietenii, a cunoscut un nou vârf în 1999, după succesul înregistrat la Bienala de la Veneţia, cea mai importantă manifestare artistică din lume, cu o lucrare desenată cu markerul direct pe podeaua pavilionului românesc, care se ştergea odată cu paşii vizitatorilor.

Nu a fost simplu, recunoaşte artistul. „Am muncit enorm, dar nu de-a mboulea, ci cu inteligenţă. Şi cu umor.“ Iar expoziţia de la New York s-a datorat în parte cotei sale considerabile (este considerat la unison drept cel mai cunoscut artist român al momentului), în parte, proiectelor desfăşurate la Muzeul de Artă Ludwig din Köln, Muzeul de Artă Modernă din Paris sau la Tate Modern din Londra şi în parte, unei românce: Roxana Marcoci, care deţine onoranta poziţie de curator în departamentul de fotografie al MoMA. Dar, precizează artistul, „în ciuda a ceea ce cred în general culturnicii din România şi artiştii lor rataţi deveniţi parlamentari, eu, de exemplu, sunt invitat direct. Am cheltuit mult mai mulţi bani din impozitele muncitorilor germani, americani, austrieci sau suedezi decât din ale românilor.“

78-8501-20_capitalism.jpgExistă deja, în afara lui Perjovschi, o listă consistentă de artişti care expun în străinătate şi reuşesc chiar să îşi vândă lucrările. E vorba de nume precum Mircea Cantor, Victor Man, Adrian Ghenie, Ciprian Mureşan, Şerban Savu sau Cristi Pogăcean, care, spune Mihai Pop, „sunt deja bine reprezentaţi în câteva colecţii importante, publice şi private“. „În acest moment, au o gândire artistică serioasă şi fac proiecte interesante Ion Grigorescu, Lia Perjovschi, Timotei Nădăşan sau Daniel Knorr“, completează Perjovschi. „Există şi alte nume care sunt în atenţie, au o activitate susţinută şi care în timp vor confirma sau nu: Cezar Lăzărescu, Ciprian Mureşan, Alexandra Croitoru, Olivia Mihălţianu, Matei Bejenaru, Floe&Mona Vatamanu, Szilard Miklos, Irina Botea, Sorin Ilfoveanu, Nita (Nicoleta) Mocanu, Ioana Nemeş, grupul Harta, grupul Open Studio, la care se adaugă un grup de pictori din Bucureşti şi Cluj care beneficiază de un context internaţional favorabil şi care fac carieră şi, sper, bani.“

Efort personal şi galerii private

E clar că artiştii români sunt mai apreciaţi în afara ţării – dar aceasta li se datorează aproape în exclusivitate lor înşile, ca şi reţelei de galerii private din Cluj şi Bucureşti (precum Plan B, Andreiana Mihai, Galeria Posibilă sau Galeria H’art). „Hai s-o spunem pe şleau!, exclamă Perjovschi. Pentru mulţi artişti plafonaţi şi pentru mulţi inspectori culturali rudimentari, naţionalul e singurul teritoriu controlabil. Aici se pot face aranjamente şi se pot manipula valori, în exterior, nu prea. În afară de piramida numită Muzeul Naţional de Artă Contemporană, România nu are spaţii de expoziţie mai mari ca o batistă, nu există ateliere de artist ale primăriilor (şi dacă ar fi, s-ar da pictorilor de panseluţe), nu sunt burse de creaţie individuală fără alt scop decât acela de a sprijini. Iar ideea că arta trebuie produsă e de neînţeles pentru sponsori. Ce există (fond naţional de mobilitate sau fonduri naţionale pentru expoziţii) sunt birocratice şi ridicole ca procedură, cine a aplicat ştie. Cum îţi aşterni, aşa dormi.“

Iar statul nu se descurcă grozav în acest domeniu. „Instituţiile statului, cu puţine excepţii – si aici intră Institutul Cultural Român, în special ICR New York, Londra, Berlin şi Varşovia – nu contribuie la succesul artiştilor la care m-am referit. Ei au ajuns cunoscuţi prin efort propriu“, spune şi Mihai Pop.

Se poate trăi din artă? Uneori da, dar nu e deloc simplu. Da, îţi poţi vinde lucrările, există burse, rezidenţe, programe de guest teacher, workshopuri şi prezentări publice plătite, însă adevărul e că Perjovschi îşi publică şi acum desenele în revista „22“ – o sursă de venit stabilă…

Te-ar putea interesa și: