La inceputul anilor 90 Sorin Paslariu era inginer electronist la o societate de stat din Iasi si incerca sa isi rotunjeasca veniturile facand mici afaceri cu produse din piele pe care el le confectiona. Cumpara pielea prin diverse relatii pe care le avea in cadrul cooperatiei de profil si producea mai ales pentru diversi colegi. „Cu aceasta activitate m-am ocupat practic inca din vremea in care eram student. La facultate aveam avantajul ca aveam multi colegi straini si ca pe vremea aceea hainele de piele erau mai greu de gasit”, spune Paslariu.
In anul 1993 Paslariu se hotaraste sa renunte la slujba sigura de la compania de stat si sa isi deschida o firma, care sa produca obiecte din piele, numele acesteia fiind Casa Teo. „In perioada aceea toata lumea se gandea sa isi deschida afaceri, insa multora le era destul de greu sa se desprinda de sistemul de stat, unde era o situatie stabila si un salariu sigur”, explica Paslariu. Acesta avea si avantajul ca majoritatea celor care vroiau sa inceapa o afacere legata de croitorie se indreptau, in general, catre confectii textile, pentru ca acest domeniu le era mai la indemana.
Primul pas facut de Paslariu a fost un import de piele din Italia, in care a investit aproximativ 5.000 de dolari. Avea 2.500 de dolari pusi de-o parte, iar restul de 2.500 i-a imprumutat cu dobanda de la prieteni. A inchiriat un spatiu de 25 de metri patrati, si-a adus de acasa masinile de cusut si s-a apucat de treaba. Produsele rezultate din primul import de piele le-a vandut in aproximativ sase luni, marja de profit fiind in acel moment de aproximativ 40%. „Din primele incasari am inceput sa returnez banii imprumutati cu dobanda si sa caut noi surse de aprovizionare cu piele”, spune Sorin Paslariu.
Consignatiile stateau la baza sistemului de vanzari in vremea aceea. Toata arta era insa sa reusesti sa ajungi sa practici preturi asemanatoare produselor aduse din Turcia. Dupa primul an de activitate cifra de afaceri de la Casa Teo depasea 10.000 de dolari, iar Sorin Paslariu reusise sa faca doua transporturi de piele din Italia.
In 1996 cifra de afaceri a firmei depasea 60.000 de dolari, in conditiile in care avea cinci angajati. Din cauza variatiilor destul de mari ale cursului leu-dolar, Paslariu este nevoit sa inceapa cautarea de surse autohtone de aprovizionare cu piele. „In situatia in care importai marfa din Occident si nu reuseai sa o vinzi repede, riscai sa pierzi foarte mult din cauza devalorizarii leului”, spune Sorin Paslariu. Pana la urma insa, faptul ca se aproviziona de la tabacarii din tara avea avantajul unor relatii mai sigure si mai stabile, chiar daca pretul la care cumpara pielea nu era cu mult mai mic.
Pana in 1997 Casa Teo s-a axat mai mult pe vanzarile in zona Iasiului. Cresterea firmei se lega de diversificarea zonelor in care vindea asa ca participarea la targurile si expozitiile de profil era necesara pentru gasirea de colaboratori in tara, care sa vanda marfa. „Consignatiile incepeau sa dispara si, in general, se transformau in magazine specializate. Am gasit in tara diversi colaboratori care, chiar daca nu absorbeau o cantitate de marfa impresionanta, asigurau vanzari in alte zone”, explica Paslariu.
Dezavantajul acestui nou sistem de vanzari tinea de greutatea prin care se recuperau uneori banii de la cei care vindeau marfa. In situatia in care acestia intarziau platile cu trei-patru luni, pierderile din cauza evolutiei cursului leu-dolar erau destul de insemnate. La un moment dat, Sorin Paslariu a realizat ca este mai rentabil sa investeasca in propria retea de magazine, decat sa astepte banii care trebuiau sa se intoarca de la comercianti. „In plus, unul dintre avantajele propriilor magazine este controlul asupra incasarilor”, spune Paslariu.
In 1997 a inchiriat un spatiu in Iasi, in amenajarea caruia a investit in total aproximativ 25.000 de dolari. Investitia s-a amortizat practic in cativa ani, dar patronul de la Casa Teo sustine ca a meritat. Chiar daca marja de profit a scazut la aproximativ 20%, incasarile companiei au crescut practic proportional cu deschiderea unor noi magazine proprii. Daca in 1999, Casa Teo avea o cifra de afaceri de 105.000 de dolari, in 2001 aceasta a fost de aproape 350.000 de dolari, iar anul trecut s-a apropiat de un milion de dolari, in conditiile in care numarul angajatilor a ajuns la aproximativ 90. Acum Casa Teo are sapte magazine, dintre care trei in Bucuresti, iar managerul companiei isi propune sa mai deschida si altele.
In mod paradoxal, aceasta afacere s-a dezvoltat intr-un domeniu in care la moda este mai ales productia in lohn. In mod normal, este mult mai simplu sa te axezi pe contracte de lohn, decat sa incerci sa faci vanzari pe o piata in care veniturile au fost din ce in ce mai mici, de la un an la altul. „Pana acum nu ne-am gandit decat la piata interna, in viitor insa ma gandesc sa vindem si in alte tari. Nu ma gandesc insa la productie in sistem lohn. E greu sa faci si lohn si productie proprie”, incheie Sorin Paslariu.

business start

Investitie

Din cauza pietei interne destul de mici, ar trebui rezolvata intai problema
vanzarii. Mai intai trebuie raspuns la intrebarea „Unde imi pot vinde produsele?” Daca stii ca poti miza pe o colaborare cu cateva magazine contactate in prealabil, poti, in principiu, sa iti evaluezi pasii urmatori. Urmeaza un import de piele, dimensionat in functie de primele contacte cu vanzatorii. In principiu, primul import de piele ar trebui sa fie de aproximativ 1.000-2.000 de dolari. In prima faza, nu va lansati sa investiti in productie, ci apelati la fabricile care produc deja in sistem lohn. Daca nu aveti asigurata conceptia modelelor puteti apela la un specialist sau, in ultima instanta, pot fi cumparate creatii din afara (o colectie intreaga costa aproximativ 10-15.000 de euro). Productia in sistem lohn ar putea costa aproximativ 500-600 de dolari. Urmeaza apoi distributia si, practic, cu o investitie totala de 5.000 de dolari s-ar putea face o testare a pietei, care sa se constituie si intr-un inceput de afacere. Astfel evitati anumite blocaje care pot aparea in momentul in care te lansezi direct in productie. In momentul in care se trece la productia propriu-zisa, primul pas este sa fie inchiriat un spatiu care nu trebuie sa fie foarte mare. Investitiile in utilaje trebuie si ele dimensionate in functie de cerere, in principiu trei-patru masini de cusut.

Numar de angajati

Initial, pentru partea de productie, cinci angajati sunt de ajuns: trei care sa lucreze la masinile de cusut, unul care sa se ocupe de tipare si inca unul care sa se ocupe de alimentarea cu material a celor care lucreaza la masinile de cusut.

Context de piata

Firmele mari de stat din domeniul pielariei s-au indreptat, in general, catre productia in sistem lohn. Au cam pierdut piata interna, dar asta si pentru ca nu au mai fost interesati de aceasta, atata vreme cat au lohn-ul in spate. Firme cu capital privat sunt doar cateva, care la inceput au lucrat pentru piata interna, iar, ulterior, multe dintre ele au preferat sa se axeze tot pe sistemul in lohn.