Surse din rândul armatorilor ne-au declarat că un vas petrolier se află de aproape trei săptămâni în apropierea portului Constanţa. Agenţia de ştiri Bloomberg, pe data de 29 aprilie, anunţa că un petrolier pornit din Iran către România după ridicarea embargoului şi care ar fi putut fi primul export către Europa al producătorului de petrol de la reluarea livrărilor, se află în largul coastelor României, fără ca autorităţile să ştie cine este cumpărătorul.

„Este vorba de nava fără acte sau de petrolierul care trebuie să ajungă pentru Lukoil? Petrolierul pentru Lukoil trebuie să descarce la Burgas nu în România. Nava cu milionul de barili care se află în largul coastelor Mării Negre, în apropiere de România, nu ar avea acte de provenienţă şi certificat euro. Fără aceste acte nu se poate descărca petrolul din Iran, echipajul are nevoie şi de ordin de descărcare. Este ceva dubios la mijloc, cum se pot plimba 46 milioane de euro, petrolul acela nu este al nimănui? Petrolierul poate fi închiriat pe o perioadă de un an, milionul de barili poate fi plimbat pe Marea Neagră încă câteva luni”, ne-au explicat armatorii.

Oil Terminal: „Nu avem nicio legătură cu petrolierul”

Am întrebat conducerea Oil Terminal dacă a ajuns un petrolier din Iran pentru descărcare. Oficialii Oil Terminal ne-au precizat că nu au nicio legătură cu petrolierul din Iran. „Nu se ştie cine a comandat petrolul din Iran, nu am fost contactaţi de nimeni pentru acest vas. Din ce ştim, vasul a fost în zona sudică în Canalul Suez aproximativ 30 de zile. Nu ştim provenienţa petrolului, Oil Terminal lucrează la capacitate maximă, contractele sunt încheiate de la începutul anului. Din ce ştim, nava se află în raza exterioară a portului Constanţa şi că au fost probleme cu personalul navigant”, ne-au declarat oficialii Oil Terminal.