Postul de televiziune Antena 3 a avut recent un interviu cu Kim Eun-joong, ambasadorul Coreei de Sud în România. Acesta a explicat care au fost pașii urmați de autoritățile din această țară prin care au reușit să reducă la minimum numărul cazurilor infectate și să țină sub control numărul deceselor, fără a opri economia, în contextul pandemiei de coronavirus. În Coreea de Sud au fost confirmate 9.137 de cazuri, însă doar 124 de decese, diferenţa fiind majoră faţă de ţări europene precum Italia sau Spania care par că au pierdut pandemia de sub control.

Anunţul ambasadorului sud-coreean

”Dintre acestea, cazuri noi sunt 76, iar numărul morților e 124. Numărul de cazuri noi confirmate pe zi înregistrează o scădere constantă după atingerea vârfului epidemiei când a fost de 900 la sfârșitul lui februarie. De acum 10 zile, numărul cazurilor confirmate se exprimă în zecimi și e mai mic decât numărul celor care au fost recuperați” a declarat ambasadorul, într-un interviu pentru Antena 3.

Coreea de Sud, 20.000 de teste COVID-19 pe zi

”În Coreea de Sud cele mai multe cazuri confirmate au apărut în regiuni și grupuri specifice. Coreea de Sud a blocat răspândirea virusului printr-o capacitate de diagnosticare, recunoscută ca fiind cea mai bună în toată lumea, care a permis efectuarea a 20.000 de teste pe zi, precum și prin implementarea unor măsuri ad-hoc, cum ar fi puncte de testare a șoferilor și a trecătorilor. Până astăzi, în jur de 350.000 de cetățeni coreeni au fost testați pentru COVID-19. Proporțional asta înseamnă că o persoană din 190 a fost testată, ceea ce înseamnă o rată de testare mai mare decât în oricare altă țară din lume. (…) Cred că aceasta a fost cheia care a permis să avem o rată mică a mortalității de 1,3%”, a mai spus acesta.

Ce măsuri s-au luat

”Guvernul coreean a adoptat principii de bază de a fi receptiv față de public, de a fi transparent și de a se asigura că publicul are toate informațiile. Guvernul nostru a reacționat de la bun început prin transparență deplină, și în acest mod a câștigat încrederea și susținerea publicului.Guvernul nostru ia și măsuri viguroase pentru a-i găsi pe cei care au intrat în contact cu cazuri confirmate, folosind istoricul tranzacțiilor făcute cu cardul, imagini de pe camerele de supraveghere, și date obținute din sistemul GPS al telefonului, când e necesar, după ce obține acordul contacților. De asemenea, contacții care sunt în carantină pot folosi aplicații de autoprotecție care permit monitorizarea simptomelor de două ori pe zi și să intre în alertă când contactul nu respectă carantina”, a mai adăugat ambasadorul în cadrul interviului.

De ce nu a fost blocată economia

”Nu am blocat economia. Înțelegem că trebuie să ne apărăm de acest virus, dar trebuie să fim pregătiți și împotriva unei crize a economiei globale în urma acestui virus. Impunerea de restricții împotriva celor care din/spre țările afectate ar putea să nu fie doar dăunător pentru stabilirea unei solidarități la nivel mondial de care avem nevoie pentru a învinge acest virus”, a mai explicat Kim Eun-joong.