De la idei potrivit căreia criza a fost provocată pentru ca "băieții deștepți" să se îmbogățească, până la unele conform cărora criza a fost creată să devenim sclavi sau pentru ca populația lumi să fie redusă, documentarele teoriei conspiraționiste au apărut ca ciupercile după ploaie, pentru că s-au bucurat de toate condițiile necesare: de la declarații ale unor lideri politici până la evenimente și fapte care au avut loc și care au putut fi interpretate foarte ușor într-o cheie conspiraționistă.

Ne-am gândit să realizăm o trecere în revistă a principalelor filme care tratează criiza într-un fel sau altul, din perspectiva teoriilor conspirației. Cele mai cunoscute dintre ele: Zeitgeist și Insidejob.

1. Zeitgeist – Moving Forward este primul, cel mai cunoscut și cel mai răspândit film despre criză, religie, politică și societate realizat după declanșarea crizei financiare.
2. PsyWar – Wake up! este un documentar care demolează efectiv din temelii, mitul societăţilor democratice moderne, revelându-le "adevărata faţă, de societăţi elitiste, cum au fost dintotdeauna în istorie, prin combinarea istoricului dezvoltării propagandei corporatiste şi guvernamentale americane", cu interviuri ale unor personalităţi ca Howard Zinn şi Noam Chomsky, ilustrând SUA ca pe o "oligarhie psihopată orientată doar spre acumularea de averi, în detrimentul drepturilor omului şi echilibrului ecologic planetar".
<object id="player" classid="clsid:d27cdb6e-ae6d-11cf-96b8-444553540000" height="505" width="640"><param name="movie" value="https://www.videobb.com/e/Gn97RHdjfEcu" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="https://www.videobb.com/e/Gn97RHdjfEcu" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="505" width="640"></embed></object>


3. Despre Sclavia Modernă
, un film făcut de doi francezi, mai puțin cunoscut publicului larg.
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/dFFN719I-NA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

4. Human Resources, în regia lui Scott Noble, tratează subiectul vast al controlului social, examinând istoricul și filozofia elitelor mondiale, "angrenate într-o cursă isterică de demolare a psihicului uman, pentru edificarea visului lor etern, sintetizat de Hobart Mowrer: “demoralizarea comportamentală supremă”.
<iframe style="overflow: hidden; border: 0; width: 600px; height: 480px" src="https://embed.novamov.com/embed.php?width=600&height=480&v=py3d3dwag4jhi&px=1" scrolling="no"></iframe>

5. The War You Don’t See, lansat în 2010, tratează tema armelor de distrugere în masă
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/Ee3B2-DpA8c" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

6. China contra SUA – Imperii la război, apărut în 2011
<iframe src="https://player.vimeo.com/video/26513448?title=0&byline=0&portrait=0" frameborder="0" height="265" width="400"></iframe> Imperii la razboi from Anti Iluzii on Vimeo.

7. Inside Job își concentrează atenția asupra comportamentului și psihicului marilor investitori și directori de pe Wall Street.

8. Economia Fericirii expune "viciile ascunse sau vizibile ale globalizării economice, vedeta politicii contemporane, ce a condus la o concentrare fără precedent a puterii, în mâinile rapace ale consiliilor de administraţie ale marilor corporaţii transnaţionale şi ale băncilor, acutizând practic orice problemă cu care se confruntă societatea actuală: conflictele militare, fundamentaliste şi etnice, instabilitatea financiară şi şomajul".

<object height="305" width="480"><param name="movie" value="https://embed.trilulilu.ro/video/alonewolf/c5de44579c7308/0xE9EFF4.swf" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="https://embed.trilulilu.ro/video/alonewolf/c5de44579c7308/0xE9EFF4.swf" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="305" width="480"></embed></object>
La acestea nu am inclus și producția cinematografică despre bancherii de pe Wall Street realizată de celebrul regizor Michael Moore.
Cine crede în teoriile conspiraţiei

Un studiu de dinainte de criză arăta că 31,5% dintre români credeau că politica şi finanţele internaţionale sunt controlate de evrei, în timp ce în 2003 abia 23% dintre conaţionali aveau aceasta convingere. Dat fiind trendul crescător şi apariţia crizei care a alimentat propagarea acestor teorii, proporţia românilor care cred în aceste explicaţii lipsite de rigoare ştiinţifică a trecut, cel mai probabil, de 50%. 
Motive pentru care teoria conpiraţiei are succes

Teoria conspiraţiei are adesea un mesaj foarte simplu, formulat în termeni uşor de înţeles.

Mesajele se propagă cu rapiditate.

Sunt transmise prin metode vizuale, de obicei filme sau documente care sunt foarte accesibile unui public foarte larg.

Fac aluzii şi referiri la personalităţi şi evenimente reale din trecutul recent.

Interpretările evenimentelor sau declaraţiilor sunt formulate astfel încât să aibă un fir cât de cât logic pentru cel care le receptează.

Interpretările merg pe tipare şi clişee recunoscute pentru succesul de care au dat dovadă: de exemplu, referirea la organizaţii oculte care au secrete faţă de marea majoritate a oamenilor. 
SONDAJ CAPITAL: Eşti mai degrabă adeptul unor explicaţii ştiinţifice ale economiei sau crezi în teoria conspiraţiei?