Guvernul de la Londra trebuie să revizuiască în mod regulat vârsta de pensionare și urmează să publice rezultatele ultimei revizuiri până la 7 mai, potrivit site-ului Leicestermercury.

Cine beneficiază de pensia de stat

Deși pensia de stat completă va crește din luna aprilie cu 203,85 lire sterline, autoritățile recunosc că această sumă nu poate fi considerată drept o sursă de venit. De pensia de stat beneficiază persoanele care au contribuit la asigurările sociale de stat, în timp ce pensia ocupațională este achitată facultativ de către angajator. În Anglia există și ”pensia Stakeholder”, care poate fi furnizată de o bancă sau de o altă companie financiară, în schimbul unei taxe.

Cinci întrebări-cheie care pot ajuta oamenii să-și planifice viitorul

Ca parte a schemei guvernamentale privind pensia, cei cu vârsta de peste 40 de ani ar trebui să-și evalueze în mod regulat situația financiară și planurile de pensionare. Potrivit acestei scheme, există cinci întrebări-cheie care pot ajuta oamenii să-și planifice viitorul, adică momentul în care vor ieși la pensie. Iată care sunt acestea:

1. Cât trebuie să economisesc dacă voi avea o pensie de stat?

Pentru a beneficia de pensia de stat întreagă trebuie să fi achitat contribuțiile la asigurările sociale timp de 30 de ani. În prezent, această contribuție este de 203,85 lire sterline pe săptămână, dar aceasta depinde de contribuțiile NI (National Insurance contributions). Va fi nevoie de o contribuție timp de 35 de ani la NI dacă doriți să primiți întreaga sumă. Pentru cei care se întreabă dacă trebuie să economisească și alți bani sau doar să se bazeze pe pensia de stat, răspunsul este clar: economisiți, dacă este posibil. Pensia de stat se bazează pe evidența contribuțiilor la National Insurance atunci când atingeți vârsta pensiei de stat.

2. Voi fi obligat să mă pensionez când voi împlini vârsta de pensionare la stat?

Pensia de stat nu înseamnă automat pensionarea, deoarece mulți oameni continuă să lucreze și după ce au ieșit la pensie. Nu trebuie să încetați să lucrați doar pentru că ați atins o anumită vârstă. Pentru mulți oameni, continuarea activității la un job poate fi o punte bună către o pensionare ca plasă de siguranță. Rămânerea la locul de muncă înseamnă că puteți continua să câștigați și să economisiți în același timp mai mulți bani.

3. S-ar putea să nu trăiesc foarte mult după ce am ieșit la pensie. De ce ar trebui să mai economisesc?

Guvernul susține că majoritatea oamenilor apreciază greșit cât vor trăi după ce ies la pensie. Potrivit Oficiului pentru Statistică Națională, majoritatea adulților se așteaptă să se pensioneze la vârste cuprinse între 65 și 69 de ani. Asta înseamnă că, dacă vor trăi până la 85 de ani, vor avea nevoie de pensie pentru aproximativ 20 de ani. Pe lângă faptul că oamenii ar trebui să ia în calcul să economisească pentru pensie, este important să economisească suficient pentru a trăi confortabil.

4. Pensia va corespunde sumei pe care o plătesc?

Răspunsul este nu! Asta înseamnă că puteți avea mai multe surse de venit atunci când vă pensionați, o pensie de stat și o pensie ocupațională. De asemenea, puteți avea mai multe pensii private.

5. Pot să mă bazez doar pe casă pentru a-mi asigura pensia?

Mulți oameni se gândesc să se bazeze exclusiv pe capitalul propriu acumulat (cum ar fi o locuință) atunci când se pensionează. Asta înseamnă că vor trebui să vândă acea casă pentru a obține acei bani. Valoarea unei locuințe poate fluctua și nu vă puteți baza întotdeauna pe capitalul propriu pentru a avea o pensie. Taxele mari, cum ar fi taxa de timbru, trebuie luate în considerare.