Vești bune pentru bugetari, căci despre salariile lor este vorba, după ce veniturile acestora vor crește, până la urmă, din august, după ce proiectul care prevedea majorări și cu 50% a fost modificat recent.

Cresc salariile cu 50% în România. Intră în vigoare în august. Se dă lege la nivel național

Astfel, în următoarele zile, toți bugetarii care nu au ajuns încă la salariile din grilele prevăzute pentru 2022 vor beneficia de o serie de majorări salariale, conform unui proiect de ordonanță pus în dezbatere publică la Ministerul Muncii încă de miercuri seară. Totuși, trebuie precizat că acest proiect este o variantă actualizată a unuia publicat în dezbatere la începutul lunii, unde erau prevăzute mult mai multe creșteri salariale pentru bugetari, unele și de 50%.

Practic, noua formă a proiectului de OUG, cu modificări la salarizarea bugetară vine să acorde majorări pentru toți bugetarii care n-au ajuns încă la salariile din grilele Legii salarizării bugetare stabilite pentru 2022, adică o pătrime din diferența dintre salariul din grilă şi salariul actual.

Majorările se vor acorda începând cu salariul pe luna august

„Prin excepţie de la prevederile alin.(1) și prin derogare de la prevederile art.38 alin.(4) și alin. (41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare, începând cu luna august 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie și indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.

Prin derogare de la prevederile art.38 alin.(4) și alin. (41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iulie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie și indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază aceste categorii de personal se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022”, se arată în noul proiect de la Ministerul Muncii.

Totuși, aceste majorări vor trebui să se încadreze în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul de stat, mai prevede noua lege. Însă, pentru a se putea aplica, proiectul de OUG trebuie aprobat de către Guvern și publicat în Monitorul oficial.

Adrian Câciu a confirmat informația

La finalul ședinței de Guvern de joi, Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a vorbit despre ordonanța privind majorarea salariilor bugetarilor. Potrivit ministrului, decizia a fost luată în coaliție și nu este vorba nici despre bani și nici despre majorări.

Ordonanța ar urma să fie aprobată săptămâna viitoare, a mai adăugat el, precizând că odată finalizată legea bugetului de stat, este nevoie de câteva modificări și pe zona bugetară. În acest sens, ministrul a făcut referire la sănătate, educație, familii ocupaționale, dar și venituri ale statului, adăugând că în cea de-a doua jumătate a anului vor fi luate măsuri concrete.

„A fost o decizie luată în coaliție. Nu e vorba de bani și nu e vorba neapărat de majorări, o să reiau puțin trecutul: Am făcut legea bugetului de stat, am venit că dăm pentru zona bugetară doar pentru două famiilii ocupaționale, sănătate și educație, și că pentru celelalte familii ocupaționale, în funcție de cum evoluează execuția bugetară, veniturile statului, vom încerca la jumătatea anului să venim cu noi măsuri.

S-a venit cu această propunere ca toate familiile ocupaționale care aveau o diferență de grilă până în 2022 să primească acest 1/4 și în direcția aceasta mergem, cred că ordonanța va fi aprobată săptămâna viitoare”, a transmis joi, la finalul ședinței de Guvern, Adrian Câciu.