Cornel Nistorescu a achiziţionat site-ul www.cotidianul.ro, care va avea conţinut propriu începând de miercuri, noul proiect online fiind coordonat de Oana Stănciulescu, redactor-şef, a declarat jurnalistul pentru Mediafax.

„Da, am cumpărat site-ul. Va fi un site de jurnalism online. Vreau să îl aduc la acelaşi nivel cu Cotidianul vechi (www.cotidianul.ro era site-ul ziarului Cotidianul, închis în decembrie 2009, n.r.)”, a declarat Nistorescu.

De asemenea, acesta a precizat că momentan lucrează la stabilirea echipei, care va avea atât jurnalişti care au lucrat înainte pentru Cotidianul, cât şi noi angajaţi. „Am un stoc de 200 de jurnalişti din care o să aleg”, a precizat Nistorescu. „De site mă ocup eu şi Oana Stănciulescu, ca redactor-şef”, a mai spus acesta.

Totodată, Nistorescu a precizat că, începând de miercuri, www.cotidianul.ro va avea conţinut propriu, în „două-trei săptămâni” urmând să fie lansat noul format.

Vânzarea de publicitate rămâne la f5

De vânzarea de publicitate pentru www.cotidianul.ro se va ocupa agenţia f5, care aparţine Grupului Realitatea-Caţavencu, proprietarul ziarului „Cotidianul” până în decembrie 2009, când acesta a fost închis.

Pe 9 decembrie, Grupul Realitatea-Caţavencu a anunţat că nu mai editează, începând cu 1 ianuarie 2010, cotidianele „Business Standard” şi „Cotidianul”. Pe 21 decembrie, Cornel Nistorescu, pe atunci director al ziarului „Cotidianul”, şi-a anunţat retragerea din funcţie, într-un editorial. Ultimele numere tipărite ale celor două publicaţii au apărut pe 23 decembrie.

Tribunalul Bucureşti a dispus, la sfârşitul lunii decembrie, deschiderea procedurii insolvenţei Poligraf SR, editorul ziarului Cotidianul, la cererea Editurii Univers, dar şi a SC Poligraf SRL, cele două dosare fiind conexate. Ziarul „Cotidianul” a fost lansat în 1991 de Ion Raţiu, fiind cumpărat de Realitatea-Caţavencu în 2004.

SURSA: Mediafax