Consiliul de Securitate al ONU, criticat dur din interior! Poziţia luată în faţa pandemiei este o ruşine

Consiliul de Securitate al ONU, criticat dur din interior! Poziţia luată în faţa pandemiei este o ruşine
Publicat de Bogdan Ungureanu la 2 mai 2020, 12:55

Poziţia luată în faţa pandemiei de coronavirus de către Consiliul de Securitate al ONU este o ruşine, afirmă chiar preşedintele în exerciţiu pentru luna mai al acestui organism. Este acuză o paralizie a Consiliului.

Paralizia Consiliului de Securitate al ONU în faţa pandemiei de COVID-19 este o ruşine, a apreciat vineri preşedintele în exerciţiu pentru luna mai al acestui organism, ambasadorul Estoniei, Sven Jürgenson, transmite AFP.

Întrebat despre posibilitatea votării unei rezoluţii propuse de Tunisia şi Franţa şi aflată în dezbatere încă din luna martie, diplomatul eston a răspuns că ar fi preferat să fie adoptată „încă de acum trei săptămâni”. „Este o adevărată ruşine că nu am fost capabili să ne exercităm responsabilitatea”, a adăugat înaltul diplomat din Estonia, membru nepermanent al Consiliului din luna ianuarie.

Proiect blocat de SUA şi de China din cauza unei menţiuni legate de OMS

Un vot asupra acestei rezoluţii „ar putea avea loc săptămâna viitoare”, dar există în continuare dificultăţi, a avertizat el. „Discuţiile continuă la nivel înalt” pentru a ieşi din impas, a adăugat diplomatul estonian, refuzând să identifice responsabilii pentru acest blocaj.

Potrivit unor surse diplomatice, proiectul este blocat de SUA şi de China din cauza unei menţiuni care ar urma să fie introdusă în text. China „insistă pentru o menţionare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii” în rezoluţie, în timp ce SUA „nu vor acest lucru”, au explicat pentru AFP aceste surse.

Proiectul de rezoluţie are menirea de a întări cooperarea internaţională în lupta împotriva pandemiei de coronavirus şi de a susţine un apel al secretarului general al ONU, Antonio Guterres, în vederea unei încetări a ostilităţilor în circa 20 de ţări aflate în conflict cu scopul de a înlesni lupta împotriva COVID-19, scrie Agerpres.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.