Schema de ajutor de stat regional privind procesarea deseurilor de sticla in vederea reciclarii este una dintre cele 18 scheme de ajutor de stat avizate de Consiliul Concurentei in perioada post – aderare. Valoarea totală a ajutorului de stat prevăzut de aceasta schemă pentru perioada 2007-2011 este de 16 milioane lei si este asigurata de Administratia Fondului de Mediu din Fondul pentru Mediu.

In cadrul acestei scheme, sprijinul financiar se acordă agenţilor economici, întreprinderi mari sau IMM-uri, în scopul efectuarii investiţiilor necesare realizării de instalaţii noi de procesare a deşeurilor de sticlă, ceea ce va contribui la îmbunătăţirea protecţiei mediului.

Finanţarea se acordă sub formă de fonduri nerambursabile (granturi) în cuantum de maxim 50% din cheltuielile eligibile ale proiectului pentru întreg teritoriul României, cu excepţia Regiunii Bucureşti – Ilfov. În cazul în care beneficiarul are sediul social/punctul de lucru la care se implementează proiectul în Regiunea Bucureşti-Ilfov, finanţarea se acordă sub formă de fonduri nerambursabile în cuantum de maxim 40% din costurile eligibile ale proiectului.

Beneficiarii schemei trebuie să facă dovada unei contribuţii de cel puţin 30% din costurile eligibile prin resurse proprii, fara sprijin din partea statului.

Conditia pentru obtinerea de fonduri in cadrul acestei scheme este respectarea anumitor criterii de eligibilitate, adica solicitantul sa nu fie in dificultate economico-financiara, sa nu fie subiectul unei proceduri nefinalizate de recuperare a unor ajutoare de stat declarate ilegale si incompatibile sau utilizate abuziv, sa faca dovada capacitatii de finantare si implementare a proiectului, să-şi fi îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat etc.

Solicitanţii interesati vor depune la sediul Administratiei Fondului de Mediu cereri, însoţite de documentele obligatorii (contractele, facturile, rapoartele tehnicofinanciare), certificate de atestare privind plata obligaţiilor la Fondul pentru Mediu.

Proiectele solicitanţilor, care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către stat şi către Fondul pentru Mediu, precum şi proiectele celor care sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului nu beneficiază de sprijin financiar din partea Administraţiei Fondului.

Data: 11 iunie 2008

Sursa: Consiliul Concurentei