Investiția a fost de 100.000 de euro, dar în urma achiziției, reprezentanții companiei estimează o cifră de afaceri de 3 milioane de euro pentru anul acesta.

„Achiziţia unuia dintre cei mai importanţi jucători din piaţa de profil, propulsează Samdam Gifts pe poziţia a doua în topul celor mai profitabile companii specializate în distribuţia de articole promoţionale din România. Achiziţia făcută, echipa de vânzări consolidată şi showroom-ul din Bucureşti sunt doar câteva din premisele care ne determină să declaram că cifra de afaceri a companiei Samdam , în primul an de la achiziţia Ranco va fi de 3 milioane de euro, urmând ca în anul următor aceasta să crească la 4 milioane de euro” declară Sebi Vasilescu, General Manager Samdam.

 Samdam Gifts face parte din grupul Samdam Europe, care activează în importul şi distribuţia de obiecte promoţionale din 1994, începându-şi activitatea în Belgia, apoi consolidându-şi poziţia prin înfiinţarea unor noi birouri în Franţa (2005), Olanda (2006), Hong Kong (2007) – pentru facilitarea importurilor din Asia şi România (2008).
În prezent, are 5 birouri deschise în România  (Bucureşti, Baia Mare, Cluj Napoca, Iaşi si Timişoara) şi 28 de angajați.