«Zona euro se prăbușește în zece zile», „Băncile centrale se pregătesc de colapsul monedei unice“, „Economia UE, în pericol“. Anunțurile de acest tip au devenit deja rutină și, după cât se pare, apocalipsa continentală s-a amânat din nou. Cu toate acestea, niciun om rațional nu poate elimina complet varianta pesimistă. Gândurile negre sunt cu atât mai presante cu cât situația personală este mai complicată – casa în care stai este, de fapt, a băncii, lucrezi într-un domeniu foarte sensibil la capriciile economiei sau banii pe care i-ai adunat cu greu sunt amenințați de inflație, de căderea cotațiilor bursiere ori, de ce nu, de falimente.
Circa un milion de locuinţe din România sunt ipotecate. Unele au fost puse gaj la banca pentru sume relativ modeste, de sub 10.000 de euro, însă în alte cazuri ele sunt garanția pentru credite de zeci și chiar sute de mii de euro. Ce se va întâmpla cu aceste împrumuturi în scenariul nedorit în care economia UE va intra într-o recesiune puternică și de durată? Cei care au creditul și veniturile în aceeași monedă nu au, teoretic, de ce să se teamă, atât timp cât salariile le vor crește aproximativ proporțional cu inflația. Însă, pentru cei care câștigă, de pildă, lei și au de dat la bancă euro, dolari sau franci elvețieni, modul în care vor evolua cursurile valutare va cântări greu.
„Am mai trăit, în urmă cu 15 ani, momentul în care un dolar era cotat la 3.500 de lei vechi în decembrie și ajunsese la 7.000 de lei vechi în februarie, așa că nu e de glumă cu aprecierea sau deprecierea unor valute. De aceea, recomandabilă ar fi refinanțarea în moneda în care împrumutatul își obține veniturile, atâta timp cât acest lucru este încă posibil“, crede un analist financiar din cadrul uneia dintre principalele bănci românești.
Dacă vă aflați printre norocoșii care nu au credite, ci niște bani puși deoparte, lucrurile se schimbă. Este evident că, în cazul izbucnirii unei furtuni economice fără precedent, va trebui să renunțați cât mai repede la plasamentele în acțiuni sau obligațiuni – bursele se vor prăbuși, iar emitenții de bonduri s-ar putea să devină curând insolvabili. Așa că la putere vor reveni banii-gheață. Iar întrebarea care se pune este ce facem cu ei – îi ținem la saltea, îi încredințăm băncii sau cumpărăm ceva palpabil?

Cât de sigure sunt depozitele bancare?
Teoretic, dobânzile bancare te protejează de rata inflației și fiecare deponent are garantate depozite de până la 100.000 de euro pentru fiecare bancă din sistem. În practică, România a trecut deja prin momente în care rata anuală a inflației a fost de 150%, iar dobânzile oferite la depozite erau de circa două-trei ori mai mici (vezi ce se întâmpla în 1997). Cu alte cuvinte, sunt șanse ca băncile să nu ne poată proteja, decât parțial, economiile de devalorizare.
Pe de altă parte, Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare avea la dispoziție, la finele lui 2010, cam 1,8 miliarde de lei, reprezentând numai 1,3% din banii pe care îi garanta. Mai exact, este suficient ca o singură bancă din Top 10 (fiecare din ele având peste 3% cotă de piață) să ajungă în situația în care nu le poate achita banii deponenților pentru ca sumele dedicate despăgubirilor să se epuizeze. Iar cum prăbușirea unei instituții financiare aduce, în vremuri tensionate, un val de neîncredere ce provoacă și alte falimente în domeniu, cel mai probabil e recomandabil ca măcar o parte a banilor pentru zile negre să stea în altă parte decât într-un cont.
Cei cărora astfel de ipoteze li se par hazardate ar trebui să se uite la ce s-a întâmplat acum câteva zile cu filiala letonă a Swedbank – după ce clienții au intrat în panică din cauza unor informații difuzate prin rețelele de socializare, au retras într-o singură zi aproape 15 milioane de euro, jumătate din bancomatele instituției rămânând fără bani. Cât de posibil este un astfel de scenariu în cazul României? Deși evită să vorbească public despre asta, reprezentanții industriei sunt de acord că un val de panică ar doborî relativ ușor câteva din băncile autohtone.

Aurul, pro și contra
Doru Lionăchescu, președintele Capital Partners, afirmă că nu crede într-un scenariu apocaliptic, în care economia europeană se prăbușește. „Dar, ca exercițiu de imaginație, aș recomanda ca, într-o astfel de situație, să se lucreze cu moneda locală. Cu excepția oamenilor relativ sofisticați financiar, ceilalți nu au de ce să-și asume riscuri valutare“, spune el. Pentru diversificarea plasamentelor, Lionăchescu indică investițiile în imobiliare – clădiri ori terenuri care, pe lângă faptul că își păstrează o anumită valoare, indiferent de ce se întâmplă în economie, pot aduce și un anumit venit. „Într-o ipotetică situație economică gravă, i-aș sfătui pe oameni să revină la bunul-simț investițional și să-și plaseze banii în lucruri pe care le înțeleg“, explică el.
Un reprezentant al băncii elvețiene UBS spunea recent că, în cazul unui colaps al zonei euro, cele mai indicate investiții ar fi aurul, conservele și armele. „Metalele prețioase prezintă, din punct de vedere istoric, un avantaj investițional. Totuși, să nu uităm de faptul că plasamentele de acest gen nu numai că nu aduc niciun return, dar chiar au anumite costuri de administrare deloc neglijabile. În același timp, se mizează pur speculativ că prețul aurului, platinei sau argintului va merge doar în sus, deși există riscul colosal al unor corecții puternice, care îi pot ruina pe micii investitori“, arată Lionăchescu.

Înapoi la lucrurile de bază
Dacă aurul are avantaje și dezavantaje, ce beneficii ne-ar putea aduce armele?
„Într-o criză profundă, nu este exclus să crească gradul de violență. Criza potențează toate comportamentele anomice și extreme. Cu toate astea, cred că nu va fi nevoie să dormim cu pistolul sub pernă“, spune sociologul Mircea Kivu. El arată că, cel mai probabil, viața va deveni mai grea și mai nesigură în special în marile aglomerări urbane. „De aceea, pentru a rezista din punct de vedere financiar, ar fi ideal să ne găsim, în cazul unui colaps al economiei, o slujbă sigură, care să aibă legătură cu nevoile de bază ale oamenilor“, afirmă acesta.
Iar dacă acest lucru nu este posibil, există întotdeauna varianta de a abandona orașele în favoarea satelor. „Statisticile arată că deja există o astfel de tendință. În ultimii ani, numărul celor care s-au mutat de la țară la oraș a fost mai mic decât al celor care au plecat din urban spre rural. Este vorba, în general, de persoane în vârstă, care au calculat că pot trăi mai simplu și mai ieftin la sat“, explică Kivu, care spune că este foarte posibil ca acest fenomen incipient să se accentueze în cazul unei crize.
Spre deosebire de occidentali, românii au marele avantaj că mai toți locuitorii orașelor au rude apropiate la țară sau chiar dețin acolo case și terenuri (moștenite sau, în unele cazuri, cumpărate). „Ne-a rămas de la socri o casă la sud de Arad și ne-am mutat în ea după ce ne-am vândut apartamentul. Ce pot zice, după cinci anotimpuri la sat, e că poți trăi decent cu o treime din banii pe care îi cheltuiești în oraș“, povestește inginerul pensionar Marian Gheorghe. „Poate să vină orice criză, eu am cămara plină“, adaugă el.

Exportatorii, primele victime
Nu la fel de ușor însă se pot feri firmele de efectele unui ipotetic colaps continental. Cele care activează doar pe piața locală vor suferi în funcție de cât de tare se va contracta domeniul în care lucrează (în unele cazuri, ar putea fi chiar avantajate, pe termen scurt cel puțin, de eventualele retrageri ori falimente ale concurenților). „Dacă vorbim însă de exportatori, soarta lor în cazul unui colaps al euro și al evenimentelor ce ar urma este mult mai complicată. Dincolo de evidenta scădere a cererii din partea clienților străini, este clar că, pentru început, se vor ciocni de un pseudo-protecționism din partea fostelor țări euro, introdus cel mai probabil prin cursul de schimb“, crede Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Cel mai simplu este să-i spui unui exportator să se reorienteze și, de pildă, dacă în Germania produsele sale nu mai sunt competitive sau nu mai sunt cerute, să le vândă în SUA sau China.
„În realitate, nu e chiar așa ușor și, în condițiile în care competiția la export va crește, să intri pe o piață nouă se poate dovedi aproape imposibil dacă nu ai un avantaj clar din punct de vedere calitativ sau al prețului“, arată Pârvan. Cum produsele românești nu sunt comparabile cu cele japoneze, la calitate, ori cu cele chinezești, la preț, o criză pe lângă care cea din 2009-2010 ar părea o glumă va pune lacătul pe porțile multor companii autohtone. La nivel individual, însă, cu puțin tact, șansele de supraviețuire economică sunt, din fericire, mult mai mari.

1,3% din valoarea conturilor garantate de stat erau acoperite de sumele aflate în Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare la sfârșitul lui 2010

133 de mii de orășeni s-au mutat în mediul rural în 2010, arată datele INS. Este cea mai mare migrație de acest tip din istoria recentă a României

Te-ar putea interesa și: