Codul Rutier 2024. Toți șoferii trebuie să respecte regula. Au termen 30 de zile
SURSA FOTO: Dreamstime
Ce se întâmplă dacă înmatricularea vehiculului nu se face la timp? Legislația spune că poți fi sancționat. Autoritățile pot dispune în acest caz sancțiuni administrative și contravenționale. Ce trebuie să știe șoferii?
Ce se întâmplă dacă depășești termenul de înmatriculare al vehiculului?
Achiziționarea unei mașini noi este un moment important, dar nu trebuie să uiți că, înainte de a porni la drum, trebuie să respecți toate obligațiile legale privind înmatricularea vehiculului. Nerespectarea termenului legal poate atrage sancțiuni, iar acest aspect nu trebuie ignorat.
Regulile privind înmatricularea vehiculelor în România sunt prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, care reglementează circulația pe drumurile publice. Conform art. 11 din acest act normativ, orice proprietar de vehicul are obligația să îl înmatriculeze sau să îl înregistreze înainte de a-l pune în circulație, potrivit legalbadger.org.
Termenul legal și procedura pentru înmatricularea vehiculului
Pentru orice autovehicul, fie că este nou sau second-hand, proprietarul are obligația de a-l înmatricula în termen de 30 de zile de la achiziționare. Acest termen este esențial pentru a evita sancțiunile și pentru a circula legal pe drumurile publice.
În vederea înmatriculării unui vehicul recent achiziționat, proprietarul trebuie să se prezinte la Serviciul de Înmatriculări Auto cu documentele necesare, în termenul stabilit de 30 de zile. După verificarea actelor, se eliberează certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare aferente.
În cazul unor situații neprevăzute, precum pierderea, furtul sau deteriorarea certificatului de înmatriculare, proprietarul are obligația de a solicita eliberarea unui nou certificat în termen de 30 de zile de la constatarea evenimentului.
De asemenea, la cererea proprietarului, se poate elibera o dovadă provizorie, cu o valabilitate de până la 30 de zile, pentru a înlocui temporar certificatul de înmatriculare pierdut sau deteriorat.
Există și cazuri excepționale în care vehiculele nu necesită înmatriculare, conform art. 12 alin. (1) din OUG nr. 195/2002. Acestea includ vehiculele trase sau împinse cu mâna, bicicletele și trotinetele electrice.
Sancțiuni pentru neînmatricularea la timp
Depășirea termenului de 30 de zile pentru înmatricularea vehiculului poate avea consecințe severe. Dacă un vehicul neînmatriculat este depistat în trafic, autoritățile pot dispune sancțiuni administrative și contravenționale. Printre acestea se numără:
- Suspendarea înmatriculării: Această măsură presupune interzicerea temporară a utilizării vehiculului pe drumurile publice.
- Amenzi contravenționale: Proprietarii vehiculelor care nu respectă termenul de înmatriculare riscă amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte de penalizare.
- Reținerea certificatului de înmatriculare: Autoritățile pot reține certificatul de înmatriculare și elibera o dovadă provizorie fără drept de circulație, până la rezolvarea situației.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





