CNAS: Victimele de la Crevedia vor beneficia de consiliere psihologică și fizioterapie

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat, vineri, inițierea unui proiect prin care pacienții cu arsuri vor putea beneficia de servicii de consiliere psihologică, psihoterapie și fizioterapie. În prezent, proiectul este în transparență decizională.

Președintele CNAS, Andrei Baciu, a oferit mai multe detalii în acest sens. Acesta a precizat, de altfel, că va păstra legătura cu asociațiile de pacienți. El a mulțumit personal Ministerului Sănătății pentru deschidere față de proiect și pentru sprijinul acordat.

„Avem două propuneri inițiale care vor ajuta concret pacienții cu arsuri. Suntem conștienți că aceste două servicii suplimentare care vor fi decontate de CNAS nu rezolvă toate problemele pacienților cu arsuri. Nici pe departe. Dar astfel de servicii medicale sunt lucruri concrete și utile care fac bine pacienților cu arsuri și de care aceștia vor putea beneficia în perioada imediat următoare.

Avem datoria față de pacienți să facem tot ce ține de noi pentru a îmbunătăți continuu calitatea serviciilor pe care aceștia le accesează. Astfel, CNAS – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate inițiază astăzi procesul prin care pacienții cu arsuri vor putea beneficia de servicii de consiliere psihologică și psihoterapie și vor avea acces la fizioterapie, conform unui plan recomandat de medicul de medicină fizică și de reabilitare.

Am avut deja o primă întâlnire cu organizațiile de pacienți, acest dialog va fi unul permanent. Am discutat și cu medici care tratează pacienții cu arsuri și cu profesioniștii din sănătate care se ocupă de acest subiect. De altfel, solicităm propuneri de la toți factorii interesați, în acest proces consultativ prin care ne dorim în perioada următoare să identificăm împreună tot ce poate face CNAS în plus pentru pacienții din România”, a declarat, vineri, Andrei Baciu, potrivit unui comunicat de presă emis de CNAS.

S-au externat deja 20 de victime ale exploziei de la Crevedia

Cu o zi în urmă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a oferit noi detalii despre victimele exploziei de la Crevedia. Un român internat în Austria, cu peste 10% din suprafața corpului arsă, ar putea fi externat săptămâna viitoare.

În plus, a avut o veste bună și din Belgia, „unde unul dintre pacienţii a fost detubat, respiră spontan şi este conştient.” În plus, s-au externat deja 20 de români. Ei vor urma tratament în ambulatoriu.

Din nefericire, însă, bilanţul victimelor a ajuns la trei. În prezent, în Bucureşti, există doi pacienţi în stare foarte gravă. Unul care are arsură de peste 50% din suprafaţa corpului. Se află internat la Spiatalul Floreasca. Altul este internat la Bagdasar-Arseni. Este un bărbat nepalez cu arsură de peste 90%. Sunt în stare critică amândoi şi cu prognostic rezervat.

În rest, sunt pacienţi cu stare uşoară sau medie, 21 sunt internaţi la Spitalul Floreasca, Bagdasar-Arseni şi Spitalul de Chirurgie Plastică şi Reparatorie.

De asemenea, avem acea problemă la Milano, unde există pacientul cu peste 90% din suprafaţa corpului cu arsuri, el este stabil dar rămâne în stare critică, iar celălalt pacient este în curs de detubare care are arsuri pe mai mult de 45% din suprafaţă. Ambii pacienţi din civili, se află în curs de detubare urmând să fie transferaţi într-o secţie de mari arşi”, a declarat, joi, Alexandru Rafila.