CNAIR anunţă proiectul pentru construcţia pasajului Mogoşoaia

CNAIR anunţă proiectul pentru construcţia pasajului Mogoşoaia
Publicat de Valentin Gros la 10 mai 2017, 18:08

Documentaţia privind proiectarea şi execuţia pasajului Mogoşoaia a fost înaintată Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) pentru validare şi urmează să fie postată pe platforma Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), a anunţat, miercuri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Termenul de realizare a proiectului este de 30 de luni, din care şase luni pentru proiectare şi 24 de luni pentru execuţia lucrărilor la pasaj. Perioada de garanţie este de cinci ani. 

Pasajul Mogoşoaia se află la intersecţia DN 1A cu centura Bucureşti, în zona localităţii Mogoşoaia, şi are o lungime de 112,6 metri, cu patru deschideri şi două benzi pe sens. 

Potrivit unui comunicat al CNAIR, acest pasaj va fluidiza traficul pe sectorul rutier din centura Capitalei cuprins între A1 şi DN2, între km 66+540 şi km 67+340. 

Proiectul pentru Pasajul Mogoşoaia face parte din contractul de proiectare şi execuţie "Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 8+100-km 17+100 şi Centura Rutieră în zona de nord a Municipiului Bucureşti Obiect 7 – Completarea Centurii Rutiere a Municipiului Bucureşti prin construirea sectorului cuprins între DN 7- DN 1A (4 benzi)" şi este parte din Centura Bucureşti la patru benzi (zona de nord) A1 – DN2. 

AGERPRES

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.