Marcel Ciolacu a vorbit, în cadrul unei emisiuni tv, despre moțiunea de cenzură, noul Guvern și planul de măsuri al PSD. Preşedintele social-democraţilor afirmă că își dorește un cabinet de specialiști după moțiune.

„Motiunea PSD vine la doar 8 luni de la alegeri. Este prima data cand se intampla asta. La Grindeanu a fost o conjunctura si parerea mea este ca a fost cea mai mare eroare a PSD dupa Revolutie. Am invatat din greseala aceea.

Sunt doua cazuri de colegi care nu pot veni si unul chiar va veni, desi sufera de o boala incurabila, dar care este in remisie. A ramas un singur coleg care a avut nunta acum o saptamana”, a declarat acesta.

Votul va fi la vedere

Președintele PSD a adăugat că se va vota transparent, cu bilele la vedere şi la fel vor face şi cei de la AUR, potrivit declaraţiilor lui George Simion.

”Sorin Grindeanu a cerut sa se gaseasca solutii pentru vot, cum si pentru cetateni exista urna mobila. Pai ce faceam daca erau jumatate din parlamentari bolnavi, nu mai votam motiunea de cenzura?

Astazi colegii mei au cerut sa se voteze transparent, cu bilele la vedere. Am auzit ca si George Simion a spus ca va vota la vedere, avem ceva intrebari sa vedem daca pe cei de la USR-PLUS ii vor tine genunchii. Nu exclud nimic, dar cred ca s-ar face de ras daca s-ar razgandi.”

Marcel Ciolacu: ”Coalitia perdantilor s-a certat pe functii si pe bani”

Marcel Ciolacu a discutat despre criza sanitară și cea socială.

”Coalitia perdantilor s-a certat pe functii si pe bani. Ati vazut vreun principiu? Noi avem o criza sanitara care s-a agravat din incompetenta actualei guvernari. Ei nu au facut niciun fel de preventie si am ajuns ca romanii sa devina torte. Sunt 14 cazuri de spitale care au luat foc. Normal ca aceasta pandemie a generat si o criza economica, tot pentru ca guvernul este incompetent. Ati vazut vreo viziune a acestei coalitii?

Beleaua este ca am intrat si intr-o criza sociala. Capitalul romanesc nu a fost ajutat deloc, este neperformant cu aceste scumpiri. Toate acestea au venit si cu aceasta criza politica fara niciun fundament. Eu nu am crezut ca o sa vad asa ceva in politica romaneasca. Toate, adunte, au dus la o neincredere a cetatenilor in statul roman.

Klaus Iohannis trebuie sa inteleaga ca avem o problema imensa, chiar de suveranitate, de tot. Acest guvern trebuie sa cada maine. Unii se fac ca nu au fost la guvernare, Orban aproape ne spune ca el nu are nicio treaba. Barna nu are nicio treaba. Problema e sa-si revina cu minciunile si smecheria asta politica. Statul roman e la un pas de disolutie, nimeni nu mai are incredere in autoritatile statului. Trebuie intors la popor”, a adăugat acesta, potrivit romaniatv.net.

Marcel Ciolacu: ”Facem un guvern de specialisti care sa conduca pana la alegeri anticipate”

Politicianul a spus că PSD dorește un guvern demn și eficient.

”Nu avem ce propunere de premier sa avem. Nu mai poti sa reinventezi. Democratia acestei tari este sub semnul intrebarii din cauza unei decizii de incalcare a spiritului Constitutiei a lui Iohannis. Trebuia sa puna premier de la PSD cand romanii au dat in alegeri acest mandat. Mie nu mi-a dat Iohannis mandatul.

Am fost si am cerut un guvern demn si eficient. Nu vreau Ciolacu premier, domnul Rafila este mai potrivit. Ni s-a spus ca nu, ca a castigat dreapta. Nu fugim de guvernare, ci consideram ca nu mai poti prin cum arata acum Parlamentul, nu mai reprezinta dorinta romanilor. Cu cine sa fac Guvern, cu Citu, cu Turcan?

Guvernarile trebuie sa vina pe baza unui proiect politic. Avem echipa, facem legi, noi ne pregatim, dar Parlamentul este un schelet mort. Facem un guvern de specialisti care sa conduca pana la alegeri anticipateă”, a adăugat acesta.

PNRR și salvarea din străinătate

”E o poveste cu PNRR ca ne salveaza. Numai capitalul romanesc si romanii prin vointa lor ne pot salva, nu ne salveaza nimeni din afara. A inceput exodul din Romania din nou. E o incoerenta totala, nu testezi, nu nimic. Vrea sa opreasca maine votul, ca cica intra doar cei vaccinati. Pai unde mai e democratia?

Ca-i convine domnului Iohannis sau nu, cel mai stabil si mai serios din Romania este PSD. Trebuie gasite solutii mature pentru criza in care ne aflam.

Nu am semnale ca ar fi fost cautati colegi de-ai mei de catre PNL. Eu cand am primit votul pentru a fi presedinte PSD am spus ca nu voi face acest lucru. Citu guverneaza ca prin 92, a adus ciocli la conducerea spitalelor, ce spunea in campanie cu depolitizarea au fost povesti. S-au batut pe ciolan si nu au facut nimic.

Facem un calendar asumat de toate fortele politice si de Iohannis. Am vazut ce specialisti au PN si USR. Dar avem oameni in BNR, de exemplu”, a mai declarat Marcel Ciolacu la România TV.