Putin, cel mai bogat președinte?

Foarte mult timp s-a speculat că președintele Rusiei, Vladimir Putin ar fi cel mai bogat peședinte, lucru pe care acesta l-a negat cu vehemență.

Există o mare dezbatere în ceea ce privește averea lui Vladimir Putin. Estimările variază între 40 și 200 de miliarde de dolari SUA, dacă zvonurile cu privire la participația sa la diverse companii rusești sunt adevărate.

CEO-ul Hermitage Capital Management, Bool Browder, care a afirmat în vara anului trecut că Putin este cel mai bogat om din lume.

Acesta a fost criticat foarte des pentru viața luxoasă pe care o duce, în comparație cu nivelul de trai din Rusia.

”Într-o țară în care 20 de milioane de oameni trăiesc la limita sărăciei, stilul de viață luxos al președintelului este cinic pentru societate”, declara Boris Nemețov, fost premier al Rusiei.

Putin neagă totul

Liderul Rusiei susține că sunt doar invenții și minciuni.

”Sunt cel mai bogat om nu doar din Europa, ci din întreaga lume: Colectez emoții. Sunt bogat cu încrederea rușilor în mine, pentru că eu conduc marea națiune a Rusiei. Cred că asta e cea mai mare avere a mea”, a susținut Putin, potrivit cărții ”The New Tsar” (”Noul Țar”).

Cel mai bogat lider al lumii

În cazul în care Putin susține că nu are avere, altcineva ar fi ocupantul primului loc. Cel mai bogat lider din lume ar fi șeicul Khalifa bin Zayed al-Nahyan, președintele Emiratelor Unite și conducătorul Abu Dhabi

Khalifa bin Zayed al-Nahyan, președintele Emiratelor Arabe Unite și conducătorul Abu Dhabi, este la putere din 2004, iar averea sa este estimată la 23 miliarde de dolari.

În vârstă de 71 de ani, șeicul a apărut rareori în public după ce a fost operat, în urma unui AVC în 2014.

Acesta s-a născut în septembrie 1948 și a devenit preşedinte al EAU şi suveran al Abu Dhabi în noiembrie 2004, la moartea tatălui său, şeicul Zayed bin Sultan Al-Nahyan, părintele fondator al federaţiei Emiratelor, în 1971, notează AFP.

Șeicul a absolvit Academia Militară de la Sandhurst, Sheikh Sultan şi-a luat doctoratul în „Securitatea Naţională a Emiratelor Arabe Unite în lumina schimbărilor regionale şi globale”. Mai ult, acesta este un pilot calificat şi deţine rangul de general de brigade.