Printre instituţiile de creditare europene se află Societe Generale, Credit Agricole şi BNP Paribas din Franţa, iar China a oprit tranzacţiile în parte din cauza deciziei Moody’s de a revizui în scădere ratingurile acestor bănci.

O altă bancă chineză a oprit schimburile în yuani cu băncile europene, susţin sursele.

Reprezentanţii băncilor Societe Generale, UBS şi BNP Paribas nu au comentat informaţia.

Una din surse a declarat că decizia Băncii Chinei s-ar putea aplica filialelor sale, inclusiv pe piaţa valutară onshore.

‘Cu excepţia tranzacţiilor pe piaţa spot, toate tranzacţionările pe piaţa valutară şi schimburile valutare cu băncile europene au fost oprite’, a declarat o sursă pentru Reuters. Un oficial de la biroul de relaţii publice al Băncii Chinei a refuzat să comenteze informaţia.

De asemenea, Banca Chinei a oprit tranzacţiile cu banca elveţiană UBS, după ce aceasta a anunţat pierderi de 2,3 miliarde de dolari.

În august, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au anunţat că o bancă din Asia a redus liniile de credit către instituţiile financiare importante din Franţa, în timp ce alte cinci bănci din Asia reexaminează riscurile şi tranzacţiile.

În 15 septembrie, Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat că va reintroduce, în trimestrul patru din 2011, alături de alte bănci centrale importante, operaţiuni de lichidităţi în dolari pe trei luni, pe fondul tensiunilor de pe pieţele financiare.

BCE va efectua trei operaţiuni separate în perioada octombrie-decembrie pentru a ajuta băncile să încheie cu bine anul 2011.

Recent, băncile europene s-au confruntat cu dificultăţi în obţinerea de finanţare în dolari, din cauza accentuării tensiunilor provocate de criza datoriilor suverane din zona euro.

BCE, în colaborare cu Rezerva Federală americană, oferă lichidităţi în dolari la o dobândă mai mare decât cea practicată pe piaţă astfel încât recursul la această facilitate este un semn al tensiunilor pe piaţa bancară.
SURSA: Agerpres