Să nu deraieze bugetul!, a fost cuvântul de ordine din partea contestatarilor actualului cod fiscal şi al preconizatelor majorări salariale. Banca Naţională a României a vorbit detaliat despre importanţa echilibrelor macro, iar Fondul Monetar Internaţional ne-a amintit cât de preţioasă este stabilitatea financiară pe care am câştigat-o. Amendament: „Nu este economia pe care vrem să o stabilizăm!“, ne spune analistul financiar Călin Rechea, invocând structura economică departe de cea a ţărilor avansate, puternic industrializate.

Este peisajul deloc atrăgător aşa cum îl vede mediul de afaceri. „Economia pe care o avem noi este oricum precară“, afirmă Liviu Rogojinaru, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România ­(CNIPMMR). Datele îngrijorătoare privind nivelul de inovare, fragilitatea capitalului autohton, reculul consumului energetic industrial şi o piaţă a muncii în care 16% dintre români muncesc pe salariul minim sunt toate elemente care ne spun că nu este economia pe care vrem să o avem.

Niciunul dintre interlocutorii noştri nu vrea o pierdere  echilibrelor macroeconomice şi bugetare. Ultimul lucru de care ar avea nevoie România ar fi o deraiere a deficitului de cont curent sau o căscare a deficitului bugetar care să adâncească datoria publică. Sub acest aspect par a fi de acord cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu care afirma că „macrostabilitatea e ca sănătatea“, în sensul că îţi dai seama cât de importantă este atunci când nu o ai. Totuşi, trebuie să vedem şi ce fel de economie stabilizăm. Analistul economic Ilie Şerbănescu nu îşi arogă o importanţă prea mare pentru că a lansat conceptul de „economie de mall-uri şi bodyguarzi“, pentru simplul fapt că aceasta este doar realitatea. Este, însă, avertismentul care trebuie să vină pentru noi toţi. „Încremenim în situaţia dată. Macrostabilizăm ce este, dar ce este nu e bine şi ce este nu are nicio perspectivă“, a declarat el pentru revista Capital.

Inovarea este la pământ

Pe ce se construieşte avansul Produsului Intern Brut? Aparent pe orice, dar nu pe inovare la nivelul firmelor. Starea este alarmantă. Conform ultimelor date oferite de Institutul Naţional de Statistică, în perioada 2010-2012 numai 20,7% dintre firmele înregistrate în România au introdus elemente de inovare. Dacă săpăm mai în adâncime, lucrurile sunt încă şi mai grave: numai 6,3% dintre societăţi au avut inovaţii  la nivelul produselor sau proceselor, în timp ce numai 1,1% din totalul afacerilor româneşti au venit cu produse noi, cu o treime mai puţin decât nivelul de 3,0% consemnat în intervalul de analiză anterior.

Scăderea la nivelul inovării este de 30% după ce în perioada de „boom“ 2006-2008, încă 33,3% din societăţi introduceau elemente noi, iar în perioada de criză 2008-2010, de asemenea, valoarea era de 30,8% din total firme, cu o structură mai bună a noutăţilor tehnologice (26,5%), dublă faţă de intervalul anterior (13,6%). Inovarea din ultimii trei ani a fost chiar mai slabă decât cea din etapa 2004-2006, când 21,1% dintre firme inovau, aportul entităţilor străine, fiind de 14,1%.

Capitalul românesc, fragil

Capitalul nerezident este privit cu neîncredere de Şerbănescu ce observă că acesta s-a înfipt în zonele de extragere a rentei din economie –  resurse naturale, distribuţie de energie şi bănci – unde este stăpân pe fluxurile de numerar. „România este o colonie – indiferent că vrem sau nu vrem – după standardele oricărei definiţii internaţionale“, mai spune analistul economic. 50% din cifra de afaceri a companiilor cu activitate în România aparţine capitalului străin şi pe niciunul din cele 55 sau 300 de segmente de piaţă, o companie având capital autohton nu este lider.
În topul celor 100 de companii de la noi, 75 sunt străine, iar multe dintre acestea sunt pe pierderi. Cum explică Şerbănescu acest lucru? Prin faptul că acestea repatriază profitul înainte de a-l fiscaliza. „Ce domnule? Ei au venit aici să facă pierderi?!“, a mai zis analistul economic adăugând şi motivul pentru care capitalul străin nu este interesat de relaxarea fiscală: pentru că reprezentanţii acestuia oricum nu plătesc impozite.

Ce facem pentru capitalul românesc?

Formarea capitalului autohton este considerată primordială şi de către Călin Rechea, iar normală ar fi o coborâre a poverilor fiscale. Aceasta este şi cea care ar permite o dezvoltare organică a firmelor. În schimb, se merge pe stimularea prin credit care nu ajută IMM-urile româneşti: „Dezvoltarea arareori este atât de explozivă încât la 10 lei ai tăi să mai ai nevoie imediată de 50 de lei împrumutaţi.“ Clienţii se adaugă treptat şi, în condiţii de fiscalizare redusă,  aportul de numerar al acestora poate fi constituit în bază de capital pentru firme.

Deşi nespectaculoasă, reţeta dezvoltării graduale, pare a veni de la sine. Când l-am întrebat pe reprezentantul patronatului IMM-urilor ce ar fi de făcut, acesta ne-a dat aparent cel mai firesc dintre răspunsuri: „De acum în cinci ani să nu ne mai punem piedică; oamenii să fie lăsaţi să muncească după reguli corecte.“ În opinia lui Rogojinaru este singura variantă în condiţiile în care o economie stabilizată din pix poate fi destabilizată imediat dacă unul sau doi mari operatori decid să plece din România sau dacă s-ar produce o relocare masivă a industriei informatice către ţări precum India sau Singapore.

Poziţia de forţă a capitalului străin nu va permite dezvoltarea capitalului românesc pulverizat în companii fără nicio influenţă, îşi argumentează scepticismul Şebănescu. „S-a terminat!“ – ne-a spus el. „Nu mai poţi vorbi de o economie românească. Suntem la comenzile proprietarului.“ În această linie vine şi directiva privind echilibrele financiare: „Macrostabilizăm ce doresc ei. Macrostabilizăm teritoriul pe care ei se află şi pe care îl controlează în anumiţi parametri.“

Prost plătiţi în România macrostabilizată

Care ar fi aceste interese ale capitalului străin?, l-am întrebat pe analistul economic. Sunt cele două obiective pe care Banca Naţională le îndeplineşte perfect: cel al stabilităţii cursului pentru ca străinii să-şi poată ţine integralitatea câştigurilor şi cel al veniturilor salariale mici. Sub acest aspect, deşi productivitatea românilor este doar de patru-cinci ori mai mică decât cea a muncitorilor din Occident, remuneraţiile sunt de opt ori mai mici. „Isărescu e marele vinovat pentru că el înţelege; de ceilalţi am dubii că înţeleg…“, spune Şerbănescu care îl consideră pe guvernatorul BNR drept „cel mai mare promotor al salariilor mici“. „Eu când îl aud cu macrostabilitatea… E şi greu de combătut, dar când ştiu ce are în spate…“

Îi iese capitalului străin? Datele statistice ne spun că da. Salariul mediu net la nivelul lunii iunie a acestui an de 1.818 lei pe lună, potrivit INS, echivalent cu 410 euro, ne arată că forţa salarială nu a reuşit să smulgă mai mult de 60 de euro la nivelul veniturilor lunare în ultimii şapte ani, faţă de valorile din iunie 2008, într-un răstimp în care şi costul vieţii a crescut prin alinierea preţurilor cu cele de la nivelul Uniunii Europene.

Cea mai mare parte a salariilor în sectorul privat sunt apropiate de salariul minim, ne spune Iuliana Leurent, director de vânzări la HumanGest Group, firmă care se ocupă cu selectarea şi recrutarea candidaţilor pentru posturi în cadrul companiilor. Sub acest aspect propunerea de creştere a salariului minim la 1.200 de lei i se pare cea mai importantă din ultimii zece ani. Ar putea ca piaţa muncii să fie la un alt moment, cu atât mai mult cu cât costul plecării unui angajat este estimat la 180% din venitul anual al acestuia, ne mai spune Leurent.

Dacă aşa de mari sunt costurile fluctuaţiei personalului, cum se face că salariile rămân atât de mici? „Altă explicaţie nu am decât pe cea colonială. Firmele occidentale scot profitul din salariile mici“, ne răspunde Şerbănescu. Acesta este şi contextul în care nu vin investiţiile străine. Formarea brută de capital fix apare acolo unde forţa de muncă este scumpă. Nu este cazul României. „Vii doar pentru un call-center. Iei angajaţi plătiţi prost şi în rest ce altă investiţie îţi mai trebuie ca să tragi un fir?!“

Avansăm fără consum de energie?

Povestea precarităţii economiei româneşti este spusă şi de declinul consumului energetic. Acesta a suferit o contracţie de 13,39%, la 21,88 milioane tone echivalent petrol în anul 2013. Dacă ne uităm la seria de date pentru consumul energetic în industrie şi construcţii acesta ne indică o prăbuşire de o treime în mai puţin de un deceniu. „Economia românească nu va ajunge în următorii 50 de ani la capacităţile de producţie din anii ‚87-‘89“, ne zice Liviu Rogojinaru menţionând că vorbeşte despre sectoare-cheie precum industria extractivă sau cea metalurgică.

Ne zbatem în precaritate pentru că vrem

„Economia este la un nivel precar“, este şi verdictul lui Rechea. El crede, însă, că nu suntem condamnaţi. Un bun exemplu ar fi faptul că avem cea mai rapidă reţea de telecomuncaţii prin fibră optică şi internet din Europa. Aceasta s-a făcut pe tăcute, cu investiţii private, fără stimulente fiscale excepţionale şi fără creditare bancară subvenţionată. Mai grav este că această viteză a internetului nu s-a văzut într-o productivitate sporită pe lanţul economic.
Soluţia ar fi tot relaxarea fiscală care să ofere atractivitate investiţiilor străine şi să permită consolidarea firmelor româneşti. Este adevărat, că dacă în fiecare oraş s-ar pune în mişcare multe afaceri care să creeze câte 10-20-30 de locuri de muncă, atunci angajaţii acestora nu ar mai constitui baza de votanţi disciplinată. „Ar fi dintr-o dată sute de mii de oameni recalcitranţi, care votează cum nu trebuie…“, spune analistul financiar. Acum establishment-ul pare a se teme de relaxarea fiscală ignorând că sunt pierderi mari în zona cheltuielilor publice, cum ar fi administrarea deficitară a celor 14 miliarde euro de la Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi din 2007 şi până în prezent. Preferă să vorbească de macrostabilizare pe un buget prost întocmit. „Vopsesc o găleată găurită pe toate părţile“, a conchis Rechea.

Acumularea primitivă a capitalului s-a realizat în România prin furt. „Au luat cu japca de la stat“, spune analistul economic Ilie Şerbănescu.

410 de euro este salariul mediu net în România, cu doar 60 de euro mai mare decât acum şapte ani