CFR Călători suspendă temporar circulaţia mai multor terenuri până pe 17 aprilie

CFR Călători suspendă temporar circulaţia mai multor terenuri până pe 17 aprilie
Publicat de Claudiu Popa la 23 martie 2020, 08:13
Din cuprinsul articolului

Anunţ important al CFR în urma ultimelor măsuri adoptate de autorităţi pentru limitarea răspândirii infecţiei cu coronavirus. Mai multe trenuri de noapte urmează să fie suspendate. Anunţ important.

CFR Călători suspendă temporar circulaţia unor trenuri de noapte şi garniturile conexe acestora, în trafic intern, începând de luni, 23 martie, până pe 17 aprilie, pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirus pe teritoriul României, a anunţat, duminică, CFR Călători. Potrivit sursei citate, decizia de suspendare a luată în urma Ordonanţei Militare numărul 2 din data de 21.03.2020, existând, totodată, posibilitatea prelungire.

Ce trenuri vor fi suspendate

Astfel, va fi suspendată circulaţia pentru 15 trenuri, respectiv 1757 Bucureşti Nord – Suceava, 1756 Suceava – Bucureşti Nord, 1821 Bucureşti Nord – Arad, 1592 Craiova – Bucureşti Nord, 5581 Vereşti – Botoşani, 5584 Botoşani – Vereşti, 5481 Bacău – Bicaz, 5482 Bicaz – Bacău, 5566 Suceava Nord – Botoşani, 9301 Videle – Roşiori Nord, 9385 Roşiori Nord – Craiova, 9008 Craiova – Bucureşti Nord, 9004 – Roşiori Nord – Bucureşti Nord, 8397 Constanţa – Mangalia şi 8380 Mangalia – Constanţa.

CFR Călători precizează că relaţia Bucureşti – Arad se menţine prin trenul R 2603 (Timişoara – Arad) care preia vagoanele de la trenul IR 1695 (Bucureşti – Timişoara), iar trenul 9004 Roşiori Nord – Bucureşti Nord va circula doar în zilele de duminică.

Modificarea graficului de circulaţie este şi va fi făcută în acord cu deciziile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi a autorităţilor abilitate.

Potrivit surse citate, orice modificare va fi anunţată public.

„Facem apel la pasageri să respecte atât setul de reguli emis de Ministerul Sănătăţii pentru a preveni răspândirea infecţiei pe teritoriul ţării noastre, cât şi deciziile luate de Ministerul de Interne şi Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”, precizează compania.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.