Se introduce certificatul verde în școli? Sorin Cîmpeanu a spus clar: Este o decizie

În cadrul unui brefing de presă susținut după ședința de Guvern de joi seara, 30 decembrie, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit despre certificatul verde COVID, subliniind că acesta ar putea fi implementat și în școli.

Ministrul Educației mai spune că este de acord cu orice fel de măsură care fac școala să se poată desfășura cu prezență fizică.

”Este o decizie a Guvernului, în funcție de ea voi anunța și care este impactul în sistemul de educație. Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac ca școala să se poată desfășura cu prezența fizică.

Digitalizarea e un obiectiv major și pentru România, dar și pentru celelalte țări din lume, dar niciun stat al lumii nu poate că sunt îndeplinite cele 5 condiții de baze. Ele nu sunt îndeplinite în niciun stat al lumii”, spune ministrul Educației.

De asemenea, ministrul a vorbit și despre gradul de vaccinare în rândul cadrelor didactice este de peste 70%.

”Gradul de vaccinare în rândul cadrelor didactice era de mult peste 70%, mai mult decât dublul mediei naționale. Avem un număr important de școli în care gradul de vaccinare este de 100%”, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a mai vorbit despre certificatul COVID în școli

La începutul lunii decembrie, ministrul Educației a calificat drept „imbecile” ideile conform cărora accesul copiilor în grădiniţe sau al elevilor în şcoli să se facă doar dacă aceştia sunt testaţi pentru COVID. El a precizat că face referire la propunerile de limitare a accesului la educaţie prin verificarea testării obligatorii, adică un fel de certificat verde pentru copii, ca aceștia să poată merge la grădiniţă şi pentru elevi să meargă la şcoală.

„Idei pe care îndrăznesc să le calific, cu toată răspunderea, nu am uitat ce sunt, drept imbecile, prin care se propune – şi mă refer la colegi din presă, nu la altcineva – prin care se propune limitarea accesului la educaţie prin verificarea testării obligatorii, adică un fel de certificat verde pentru copii, să poată merge la grădiniţă şi pentru elevi să meargă la şcoală, prin care se propune ceea ce poţi obliga doar într-o dictatură şi nu într-un stat democratic, o persoană, care nu are nu în fişa postului, care este cadru didactic, profesor de limba română, dacă vrea – şi în 467 de şcoli au vrut, plus alte 216 şcoli în care se asigură testarea integral în şcoală.

În 467 de şcoli au decis să aibă un sistem mixt, în funcţie de vârsta copiilor să testeze în şcoală sau acasă (…), în marea majoritate a şcolilor au decis că nu testează în şcoală – îi apreciez pe cei care au decis să se implice, dar nu îi pot condamna pe cei care au decis să nu se implice”, afirma atunci Sorin Cîmpeanu, la Antena 3.