În raportul său anual privind cărbunele, IEA estimează că în 2016 consumul global de cărbune a scăzut cu 1,9%, până la 5,357 miliarde de tone pe an, în condiţiile în care preţurile reduse la gaze naturale, creşterea regenerabilelor şi progresele în domeniul eficienţei energetice au afectat cererea de cărbune. Conform prognozelor IEA, cererea mondială de cărbune ar urma să înregistreze un ritm mediu de creştere de 0,5% pe an ajungând la 5,534 miliarde de tone în anul 2022, "doar uşor mai mult decât nivelul actual, ceea ce înseamnă că utilizarea cărbunelui aproape a stagnat timp de un deceniu", susţinea IEA. 

Utilizarea cărbunelui va scădea în Europa, SUA şi China, cel mai mare consumator mondial de cărbune, dar va creşte în Asia de Sud-Est, India, Pakistan şi Bangladesh. 

Până în 2022, consumul de cărbune al Indiei va înregistra cel mai puternic ritm de creştere, 3,3% pe an, ajungând la 605 milioane tone, susţine IEA. În schimb, în cazul Chinei, potrivit IEA, consumul de cărbune a atins vârful în 2013 şi ar urma să scadă cu 0,1% pe an până la 2,787 miliarde tone în 2022, ca urmare a eforturilor de îmbunătăţire a calităţii aerului. 

Consumul de cărbune al SUA va creşte uşor anul următor pentru ca ulterior să scadă la 479 milioane de tone în 2022. În Europa, perspectivele pentru cărbune sunt sumbre susţine IEA, agenţia estimând că Polonia şi Germania vor rămâne cei mai mari consumatori de cărbune din UE, responsabile pentru mai mult de jumătate din cererea blocului comunitar. Consumul de cărbune al UE este preconizat să scadă până la 293 milioane de tone în 2022. 

La nivel global, IEA se aşteaptă ca ponderea cărbunelui în mixul energetic să scadă uşor de la 27% anul trecut la 26% în 2022. 

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973-1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă. (Sursa: Agerpres)


Te-ar putea interesa și: